12.500 de bilete pentru primul concert al celebrului violonist André Rieu în România, programat pe 13 iunie, în Piaţa Constituţiei, s-au epuizat complet în numai trei ore de la punerea în vânzare. Aceasta este cea mai rapidă vânzare a unui concert André Rieu înregistrată vreodată.
Ca urmare a succesului înregistrat, muzicianul anunţă programarea unui nou concert, pe 12 iunie 2015, tot în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. Biletele s-au pus în vânzare deja prin reţeaua Eventim.
"Dragii fani din România, sunt copleşit de primirea calduroasă pe care mi-aţi făcut-o ieri, la sosirea mea la Bucureşti pentru a anunţa primul nostru concert în România. Ne-aţi întâmpinat cu sufletul deschis şi noi ne vom deschide inimile către voi. Aştept cu nerăbdare să ne revedem cu toţii în iunie, în Piaţa Constituţiei, pentru câteva seri magice, pline de muzică, dans şi romantism la lumina stelelor!", le-a transmis André Rieu fanilor săi români.