Numărul persoanelor care se vaccinează cu ser anti-Covid creşte în România, în contextul în care spitalele sunt pline de bolnavi, la fel şi secţiile ATI, iar ambulanţele nu mai fac faţă să-i transporte, precum şi ţinând seama că, din 25 octombrie, prezentarea certificatului "verde" va fi obligatorie pentru majoritatea activităţilor publice, inclusiv pentru intrarea în malluri şi instituţii publice.
Conform unui anunţ publicat vineri pe platforma Ro Vaccinare (Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19), de joi după amiaza până vineri după amiaza, într-un interval de 24 de ore, în România au fost administrate nu mai puţin de 128.014 de doze de vaccin.
86.385 de persoane au fost vaccinate cu prima doză de ser anti-Covid, celelalte prezentându-se pentru doza a doua (10.476), respectiv doza a treia "booster" (31.153).
S-a înregistrat astfel un record de persoane vaccinate într-o singură zi.
În Bucureşti, unde vineri au avut loc maratoane ale vaccinării, oamenii s-au aşezat la cozi pentru a primi dozele de ser.
În total, România are 6.242.319 persoane vaccinate, din care 5.828.457 cu schema completă şi 661.239 inclusiv cu a treia doză.
Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.612.914 doze de vaccin: 8.857.091 Pfizer BioNTech, 785.056 Moderna, 851.664 AstraZeneca şi 1.119.103 Johnson&Johnson. În ultimele 24 de ore au fost 36 de reacţii adverse la vaccinare.