Alegerile parlamentare din Ungaria se desfășoară duminică sub semnul unei mobilizări ieșite din comun: până la ora 13, prezența la vot ajunsese la 54,14%, potrivit datelor centralizate de autoritățile electorale ungare și relatate de presa de la Budapesta. Ritmul este mult peste cel înregistrat la scrutinul precedent și alimentează așteptările privind o participare record.

Concret, după primele șase ore de vot, la urne se prezentaseră 4.075.272 de alegători, cu aproape un milion mai mulți decât la aceeași oră în 2022. Pentru comparație, acum patru ani, la ora 13, prezența era de doar 40,01%, iar pragul de 52,75% fusese atins abia la ora 15.

Cea mai mare mobilizare se înregistrează în Budapesta și în județul Pesta, din jurul capitalei. În județul Pesta, prezența urcase la 58,01%, iar în Budapesta la 56,77%, semn că marile zone urbane trag în sus participarea națională.

Presa maghiară notează, de altfel, că sporul cel mai mare de prezență s-a văzut în orașe și municipii, în timp ce comunele mici au rămas mai puțin active.

Voturi mai multe și din afara țării

Și votul prin corespondență urmează același trend ascendent, cu zeci de mii de alegători în plus față de scrutinul din urmă cu patru ani, potrivit telex.hu.

Până sâmbătă fuseseră înregistrate peste 294.000 de voturi prin corespondență, mult peste nivelul din perioada similară a alegerilor precedente, când, până în ajunul scrutinului, votaseră astfel aproximativ 225.000 de persoane.

Cum și duminică mai pot fi depuse plicuri de vot, este de așteptat ca totalul să crească până la finalul zilei.

La alegerile din 2022 au fost primite, în total, circa 318.000 de plicuri, dintre care aproximativ 269.000 au fost validate. În cazul scrutinului de acum, procesarea plicurilor este încă în desfășurare, iar până în prezent aproximativ 232.000 de voturi au fost considerate valabile.

Orbán spune că prezența mare este în favoarea lui

Prezența ridicată este urmărită atent nu doar în Ungaria, ci și în capitalele occidentale. Reuters scrie că scrutinul este considerat unul decisiv pentru viitorul politic al țării, iar analiștii și sociologii anticipau înaintea votului o participare de peste 70%, pe fondul unei confruntări extrem de tensionate între premierul Viktor Orbán și opoziția condusă de Péter Magyar.

Presa maghiară evită, deocamdată, concluziile definitive, dar sugerează că o participare atât de mare poate indica o mobilizare puternică a electoratului care vrea schimbare, mai ales în mediul urban. Tocmai de aceea, cifrele ridicate ale prezenței sunt privite ca un posibil motiv de îngrijorare pentru Fidesz, partidul aflat la guvernare.

La rândul său, Viktor Orbán a încercat să transforme mobilizarea în avantaj propriu. Într-un mesaj publicat pe Facebook, premierul ungar a transmis susținătorilor săi: „Se prezintă la vot foarte mulți oameni. Asta înseamnă un singur lucru: dacă vrem să apărăm securitatea Ungariei, niciun patriot nu poate rămâne acasă! Doar Fidesz! La luptă, spre victorie!”. Declarația arată că și tabăra puterii vede participarea mare drept un semnal major al zilei electorale.

Scrutinul de duminică este considerat crucial pentru direcția Ungariei, într-un moment în care guvernarea lui Orbán este contestată după ani de stagnare economică, scumpiri și acuzații de corupție. Secțiile de votare se închid la ora 19, iar primele rezultate oficiale sunt așteptate în cursul serii.

UPDATE: Prezență record la urne

Până la ora 17, participarea la vot în Ungaria a ajuns la 74,23% (5.587.935 alegători). S-a înregistrat astfel un record istoric, fiind deja o prezență mai mare decât participarea finală la oricare alt scrutin parlamentar precedent din țara vecină.

Cea mai mare prezență la vot până la aceeași oră a fost în județul Győr-Moson-Sopron, cu 78,19%, urmat de Vas, cu 77,66%, de Pest, cu 77,58%, și de Budapesta, cu 77,18%. Doar două județe, Borsod și Szabolcs, au rămas sub pragul de 70% la această oră.

UPDATE 2: Magyar și Orban, mesaje în ultima oră de vot

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, Peter Magyar și Viktor Orban au transmis noi apeluri către electorat, încercând să-și mobilizeze susținătorii într-un scrutin deja marcat de o prezență istorică.

Liderul Tisza le-a transmis simpatizanților săi că „fiecare vot poate fi decisiv” și că este nevoie de o mobilizare totală până la închiderea urnelor.

De cealaltă parte, premierul Viktor Orban a reluat tema centrală a campaniei Fidesz, insistând că miza votului este „pacea și securitatea Ungariei”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!