Zilele trecute, rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a confirmat public că un control intern privind patrimoniul instituţiei a relevat că decanul Facultăţii de Protecţia Mediului, Vasile Bara, ar fi încălcat Regulamentul şi Carta Universităţii, dar şi legile statului, închiriind în condiţii oneroase un teren de 10 hectare pe care facultatea îl are la Carei, cu statut de bază didactică.

Antal spunea că Bara nu avea dreptul să arendeze de unul singur terenul, care se afla în administrarea Universităţii. În plus, conform contractului, firma sătmăreană care a luat terenul în chirie s-a obligat să achite anual, timp de cinci ani, contravaloarea a 1.000 de kilograme de porumb sau de grâu pentru fiecare din cele 10 hectare, fără însă ca banii să fi ajuns în conturile instituţiei.

Întrebat de BIHOREANUL miercuri, când a susţinut o conferinţă de presă, despre consecinţele acestei anchete, rectorul Antal a refuzat să mai facă declaraţii. "Nu mai vreau să discut despre acest subiect. Nu eu decid ce se va întâmpla, ci Senatul Universităţii", a spus rectorul.

Senatul urmează să dezbată problema, dar acest lucru nu se poate întâmpla în lipsa lui Bara, care a intrat într-un lung concediu medical. "Se va dezbate când dânsul se va reîntoarce la muncă", s-a mărginit Antal să spună.

Rectorul a mai afirmat că nu doreşte să lase impresia că între el şi decanul de la Mediu se poartă un război personal, aşa cum s-a speculat în cazul fostului manager al Maternităţii şi Spitalului Judeţean, Gavrilă Grebenişan, care a fost sancţionat de Comisia de Etică a Universităţii pentru că ar fi încălcat conduita academică. Ulterior, sancţiunea a fost considerată ilegală chiar de juriştii Universităţii, din cauza unor vicii procedurale, iar Comisia de Etică a şi renunţat la ea. "Şi atunci s-a spus că eu l-am dat la Comisia de Etică, lucru neadevărat", a susţinut Antal.

În final, rectorul a spus că refuză să mai facă alte declaraţii pe marginea faptelor lui Bara şi dintr-un alt considerent: decanul vrea să-l dea în judecată, aşa că nu ar fi înţelept din partea lui să continue cu declaraţii publice.