Tribunalul Bihor a decis, miercuri, să menţină măsura preventivă a controlului judiciar faţă de rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, ex-decana Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, şi psiholoaga Camelia Dindelegan.

Astfel, timp de alte 60 de zile, cei trei trebuie să se prezinte la Poliţia Municipiului Oradea, conform programului de supraveghere, şi la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, ei nu au voie să vorbească între ei, dar nici cu cei mai mulţi dintre martorii din dosar.

Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

După cum se ştie, Camelia Dindelegan, Constantin Bungău şi Floare Chipea sunt trimişi în judecată de procurorii DNA, alături de preotul ortodox Marin Dindelegan, pentru infracţiuni de corupţie. Rectorul Bungău este acuzat de luare de mită în formă continuată, Chipea de trafic de influenţă şi luare de mită, ambele în formă continuată, Camelia Dindelegan de cumpărare de influenţă în formă continuată şi dare de mită (două infracţiuni) în formă continuată, iar soţul ei e inculpat pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată şi complicitate la dare de mită (două infracţiuni) în formă continuată.

Pronunţarea în camera preliminară a Tribunalului Bihor privind trimiterea în judecată este programată pentru vineri, după ce a fost o dată amânată. Astfel, judecătorii vor stabili dacă dosarul va fi trimis spre judecare pe fond sau va fi retrimis procurorilor DNA.