Pasionaţii de istoria Transilvaniei sunt invitaţi joi la Biblioteca Universităţii din Oradea, unde istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, îşi va lansa cartea "Transilvania, starea noastră de veghe". Evenimentul este programat pentru ora 11.30.

În cartea sa, Pop abordează teme precum Şcoala Ardeleană şi naţiunea română din Transilvania în Secolul Luminilor, Marea Unire şi Sărbătoarea Naţională ori contribuţia transilvăneană la fondarea Academiei Române. De asemenea, autorul evocă în paginile sale nume importante ale istoriografiei româneşti: Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor şi Ştefan Pascu.

Ioan-Aurel Pop, istoric român, profesor universitar şi membru al Academiei Române este Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române şi a condus Institutul Cultural Român din New York şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Din anul 2012 este rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 1989 a obţinut doctoratul în istorie cu teza intitulată "Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV – XVI", iar temele sale predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale şi moderne timpurii, precum instituţii ale Transilvaniei, naţiunea medievală, paleografia latină şi limba latină ca limbă a izvoarelor.

Preocupat de istoria Transilvaniei, Pop este autor a peste 50 de cărţi, tratate şi manuale şi a peste 300 de studii şi articole publicate la edituri de prestigiu şi în periodice din peste 20 de ţări. Din anul 2015, este preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor din România şi reprezentantul României în Comitetul Internaţional de Ştiinţe Istorice.

Despre cartea care va fi lansată joi la Oradea, criticul şi istoricul literar Mircea Muthu a scris că autorul face "o pledoarie pentru echilibru, convins fiind de relativitatea cunoaşterii trecutului şi de imposibilitatea aflării adevărului absolut".