Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a ieşit la raport. Conform legii, până la data de 1 aprilie a fiecărui an, rectorul este obligat să prezinte public starea Universităţii, printr-un raport care să arate, printre altele, situaţia financiară, a personalului, a fiecărui program de studii, dar şi a inserţiei profesionale a absolvenţilor. Documentul a fost postat în această săptămână pe site-ul Universităţii (la secţiunea "Informaţii publice").

"Performanţă" nedorită

De departe, cel mai negru capitol al raportului este cel al rezultatelor financiare, care arată că Universitatea a înregistrat în 2013 un deficit financiar de 7,6 milioane de lei. Adică, cheltuielile instituţiei au fost cu 7,6 milioane lei mai mari decât veniturile. "Minusul" din buget este, totuşi, în scădere faţă de 2012, când deficitul se ridica la 12 milioane de lei.

88% din veniturile activităţii de bază ale Universităţii, adică din banii adunaţi din taxele studenţilor şi primiţi de la Ministerul Educaţiei, au fost cheltuiţi pe salarii. "Cheltuielile de personal s-au ridicat la 69 de milioane de lei, în timp ce în 2012 au fost de 63,3 milioane de lei. Au crescut, în condiţiile în care personalul Universităţii s-a micşorat. În trei ani, numărul posturilor titulare a scăzut cu 204 posturi", a declarat pentru BIHOREANUL rectorul Constantin Bungău. Rectorul spune că motivul pentru care cheltuielile de personal au crescut, în timp ce numărul angajaţilor a scăzut, îl reprezintă creşterile salariale aplicate tuturor bugetarilor în ultimii doi ani.

În schimb, rectorul a arătat că a făcut economii la partea administrativă. "Cheltuielile administraţiei centrale au fost de 7,55 milioane lei anul trecut, faţă de 12,9 milioane în 2012", a precizat Bungău.

În acelaşi timp, la finalul anului 2013, Universitatea avea blocate în proiecte cu finanţare internaţională 17 milioane de lei, iar facturi neplătite de 2,1 milioane lei.

Se caută soluţii

În aceste condiţii, este evident că Universitatea are nevoie de măsuri pentru redresarea financiară, mai cu seamă că bugetul pentru 2014 este tot unul de austeritate. "Nu ne putem permite să creştem cheltuielile, dar trebuie să creştem veniturile", a spus rectorul, care se bazează şi că Ministerul va trimite anul acesta mai mulţi bani Universităţii. Asta chit că în contractul instituţional pentru 2014, suma alocată Oradiei este 39,8 milioane lei, în timp ce în 2013 suma s-a ridicat la 40,2 milioane lei. "Vor rămâne la nivel minim cheltuielile de personal, promovările, angajările din exterior", a explicat Bungău.

În plus, cu girul Senatului universitar, rectorul a decis să "îngheţe" concursurile de gradaţii de merit. Asta înseamnă că în acest an niciun cadru didactic al Universităţii nu va putea să-şi depună dosarul pentru a beneficia de bani în plus la salariu pentru merite profesionale. De asemenea, Bungău nu exclude ca unele taxe să crească din toamnă.

Totuşi, chiar şi în condiţiile cheltuielilor reduse, previziunile financiare pentru 2014 arată că salariile universitarilor orădeni vor depăşi veniturile de bază, mai precis vor reprezenta 101,74% din suma banilor de la Minister şi a celor colectaţi din taxe. Ca să nu se ajungă în această situaţie, rectorul se bazează că va reuşi să crească, în acest an, suma veniturilor Universităţii. 

Toate aceste caracteristici financiare au fost prezentate şi senatorilor Universităţii, în şedinţa de luni. Tot atunci, rectorul a prezentat şi Planul Operaţional al instituţiei pentru 2014, respectiv modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în planul din 2013.

Chiar dacă principalul obiectiv de anul trecut, obţinerea calificativului de încredere ridicată din partea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior, a fost atins, numeroase alte obiective precum înfiinţarea unei librării a Universităţii ori lucrări de investiţii la cămine, n-au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite parţial. În cele mai multe din cazuri, neîndeplinirea a fost cauzată de lipsa banilor necesari.