Rectorul Universităţii Agora, profesorul Ioan Dziţac, a devenit profesor asociat la Academia Chineză de Ştiinţe, în cadrul unei vizite de lucru efectuate împreună cu Academicianul Florin Gheorghe Filip - Doctor Honoris Causa al Universităţii Agora.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii, vizita s-a desfăşurat la invitaţia prof. dr. Yong Shi de la Academia Chineză de Ştiinţe, în perioada 12-23 mai 2013.

Printre cele mai importante momente ale vizitei, pe 14 mai, la Beijing, profesorul Dziţac a susţinut o conferinţă în cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, ocazie cu care a primit şi titlul de profesor asociat al prestigioasei instituţii. Totodată acesta a prezidat o secţiune specială în cadrul Conferinţei Internaţionale de IT şi Management Cantitativ (Suzhou, 17 mai) şi a susţinut o prelegere la Sothwestern University of Finance and Economics (Chengdu, 20 mai).

"Pe parcursul acestei vizite au fost semnate două acorduri de colaborare cu Beijing Jiatong University şi Sothwestern University of Finance and Economics. Ca urmare a ultimului acord menţionat, studenţi de la Universitatea Agora vor putea studia în China", arată reprezentanţii Agora.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, în amfiteatrul universităţii, s-a desfăşurat cursul festiv al celei de-a X-a generaţii de absolvenţi, unde de menţionat este faptul că în acest an Universitatea Agora a înregistrat prima promoţie de absolvenţi ai programului de studiu Poliţie locală.

Cei aproape 300 de absolvenţi la specializările Management, Contabilitate şi Informatică de gestiune, Drept şi Poliţie locală au fost însoţiţi de părinţi, fraţii, prietenii precum şi cei care au contribuit la formarea lor ca specialişti în domeniul de activitate ales - profesorii. "Cu aceeaşi ocazie, decanul de an la Ştiinţe economice a fost ales dl. prof.univ.dr. Petru Filip iar pentru specializările Drept şi Poliţie locală - lect.univ.dr. Liviu Popa", mai menţionează reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

La final, în cinstea colegilor "AGORA Artistic Group" a prezentat un moment artistic.