Studenţii din cinci organizaţii orădene, Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea din Oradea "Student PRO", Asociaţia Studenţilor Medicinişti, AIESEC, Asociaţia Gheorghe Şincai a studenţilor în Istorie şi din Asociaţia Studenţilor de la Studii Europene şi Relaţii Internaţionale ARISE Oradea, au depus la începutul săptămânii o sesizare la rectorat şi la Senatul Universităţii, cerând revocarea din funcţie a preşedintelui studenţilor din Senat, Răducu Şerbănescu, şi a vicepreşedintelui Alecsandru Gaita, "pentru lipsa de respect arătată studenţilor, a lipsei de transparenţă, dar şi lipsei de comunicare în deciziile luate". Studenţii s-au arătat nemulţumiţi mai ales de doleanţa liderilor studenţilor de a fi remuneraţi, susţin cele cinci asociaţii, pentru activitatea lor.

Cei doi lideri ai studenţilor senatori, preşedintele Răducu Şerbănescu şi vicepreşedintele Alecsandru Gaita, au reacţionat fiecare prin mass-media, remiţând comunicate de presă prin care neagă acuzele ce le sunt aduse. De asemenea, Şerbănescu a declarat BIHOREANULUI că revocarea lui şi a lui Gaita din funcţii nu poate fi făcută, deoarece amândoi au fost votaţi, nu numiţi.

Joi, printr-un comunicat de presă, a reacţionat în această gâlceavă a studenţilor şi rectorul Cornel Antal, care asigură că sesizarea înaintată de cele cinci asociaţii va fi prezentată şi studenţilor membri în Senatul Universităţii din Oradea.

"În ce priveşte revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui studenţilor din Senatul UO, Răducu Şerbănescu, respectiv Alecsandru Gaita, trebuie respectată Metodologia de organizare şi desfăşurată a alegerilor, aprobată în decembrie 2007, care prevede la art. 64 "persoana aflată într-o funcţie de conducere poate fi revocată din funcţie prin procedura folosită pentru alegere, la iniţiativa a 1/3 din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie". Preşedintele şi vicepreşedintele studenţilor din Senatul UO au fost aleşi de cei 25 de studenţi membri în Senatul UO", se mai arată în comunicat. Deşi nu o spune pe şleau, rectorul dă dreptate vorbelor lui Şerbănescu, şi anume că liderii nu pot fi schimbaţi, fiind aleşi prin vot.

Studenţii din asociaţii l-au sesizat pe rector şi că fostul preşedinte al studenţilor senatori, acum cadru didactic asociat al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Adrian Dume, se promovează printre studenţi pentru campania electorală din cadrul organizaţiei de tineret ce va avea loc anul viitor. "Referitor la acuzaţia adusă domnului Adrian Dume, sesizarea celor cinci asociaţii studenţeşti trebuia trimisă Comisiei de Etică şi nu Senatului", a declarat rectorul Antal, fără să precizeze dacă el o va înainta comisiei sau studenţii trebuie să depună una şi acolo.

"Rectorul UO, Cornel Antal, va depune eforturile necesare pentru ca această situaţie conflictuală să nu escaladeze şi în acelaşi timp va încuraja studenţii să rezolve problemele şi orice fel de diferende cu ajutorul dialogului. Totodată, rectorul UO nu va permite sub nici un motiv scindarea asociaţiilor studenţeşti sau a studenţilor cu rol reprezentativ la nivel de Consiliu de Facultate sau Senat", se mai arată în comunicat.

De asemenea, rectorul se declară deschis să sprijine studenţii în activităţile, iniţiativele şi manifestările cultural-artistice, susţinând organizarea unui festival studenţesc sub o singură cupolă, cea a tuturor studenţilor. Această precizare face referire la un alt motiv de ceartă dintre studenţi, festivalul StudFest, care anul trecut a fost organizat de Fundaţia Alternative. În acest an, studenţii senatori au decis să nu mai colaboreze cu fundaţia, pe motiv că aceasta nu a dat dovadă anul trecut de transparenţă, iar studenţii din asociaţii îi acuză pe semenii lor din Senat că nu s-au consultat înainte de a lua această decizie.

Citeşte despre cearta dintre studenţi în articolul "Studenţii se răscoală: vor alţi şefi în Senatul Universităţii"