Noul cod de procedură civilă prevede o procedură specială de recunoaştere a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, adică ca urmare a exercitării posesiei asupra unui bun imobil o perioadă de timp conform dispoziţiilor codului civil în vigoare la momentul începerii posesiei, respectiv vechiul cod civil pentru posesiile începute înainte de 1 octombrie 2011 şi noul cod civil pentru posesiile începute după această dată.

Conform articolului 1050 din Noul cod de procedură civilă, cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripţia căreia este situat imobilul. Reclamantul va arăta în cererea de înscriere data de la care posedă imobilul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară, precum şi numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.

La cerere se vor anexa: a) un certificat care atestă că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat, precum şi data decesului sau, după caz, un certificat emis de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară a dreptului înscris în cartea funciară şi-a încetat existenţa; b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte faptul dacă moştenirea titularului înscris în cartea funciară a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moştenirea respectivă; c) un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale; d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul; e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci când este cazul; f) documentaţia tehnică cadastrală a imobilului; g) extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini; h) lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori.

Săptămâna viitoare voi prezenta desfăşurarea procedurii de soluţionare a cererii de uzucapiune.