Camera Deputaţilor a aprobat marţi, cu 318 voturi pentru, fără abţineri şi fără voturi împotrivă, proiectul de lege privind reglementarea felului în care se pot ocupa posturile vacante din autorităţile centrale şi locale înaintat de parlamentarii UDMR şi redactat de senatorul bihorean Cseke Attila, jurist de meserie.

Camera Deputaţilor a fost cameră decizională în cazul acestui proiect, care a trecut tot cu unanimitate de Senat la finalul anului trecut. "În martie 2014, UDMR a înaintat acest proiect de lege care prevede că autorităţile locale şi centrale pot ocupa, prin concurs, posturile vacante cu condiţia să se încadreze în bugetul alocat personalului şi să nu depăşească numărul limită de posturi care diferă în funcţie de instituţie şi este reglementat prin mai multe acte normative", a declarat Cseke Attila, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea.

Senatorul a subliniat că, pentru prima oară după 1989, reglementările în acest domeniu au venit în urma unei propuneri a parlamentarilor, aprobate de toţi aleşii, şi nu în urma unei Ordonanţe de Guvern. "Prin această lege s-a creat un temei legal foarte clar privind ocuparea posturilor vacante din întreaga administraţie, de la ministere şi instituţiile subordonate lor, până la comune, oraşe şi municipii, inclusiv instituţiile publice finanţate din bugete de asigurări sociale de stat, spitale şi şcoli. Toate în afara instituţiilor deconcentrate", a afirmat senatorul UDMR.

Co-iniţiatorul proiectului a explicat că, de mai bine de un an şi jumătate, autorităţile publice ocupau locurile vacante doar pe baza unei note trimise de Guvern către prefecturile din ţară. "Ordonanţa 34 din 2009, care reglementa ocuparea locurilor vacante după regula "7 la 1", adică trebuiau să fie libere 7 posturi ca să poată fi ocupat unul, a fost abrogată printr-o ordonanţă, nr. 77 din 2013, dată de Guvernul USL, ce prevedea posibilitatea ocupării locurilor vacante 1 la 1, însă abia după o avizare primită din partea Guvernului. Această ordonanţă a fost declarată neconstituţională în întregime de către Curtea Constituţională, în februarie 2014, din mai multe considerente, inclusiv acela că încălca principiul autonomiei locale", a arătat Cseke.

Cum Ordonanţa nr. 77 a fost abrogată, "practic în România nu a existat legislaţie pentru ocuparea posturilor vacante". "A existat doar o notă transmisă prefecturilor de către Guvern prin care s-a dat o opinie juridică cu ce poate fi făcut. În accepţiunea mea, acest lucru era prea puţin şi dădea posibilititatea unor interpretări ulterioare. Peste ani de zile putea să vină cineva şi să spună că, în perioada respectivă, ocuparea posturilor vacante s-a făcut fără temei legal", a precizat Cseke.

În aceeaşi conferinţă de presă, senatorul UDMR de Bihor a arătat că un alt proiect, unul privind modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, a fost aprobat, cu unanimitate, de Camera Deputaţilor, cameră decizională.

La iniţiativa lui Cseke, în lege a fost introdusă prevederea ca ordinul de restricţie să fie transmis de către instanţă unităţii de poliţie de care aparţin victima şi agresorul în maxim 5 ore de la emiterea lui. Până acum legislaţia prevedea ca acesta se comunică "de îndată". "Această sintagmă era înţeleasă diferit de către instanţe. Cel mai grav caz este unul din Iaşi, unde instanţa a transmis ordinul după 60 de zile de la emiterea lui", a precizat Cseke Attila.