Agenţia de Management al Destinţaiei Bihor îi invită pe toţi pasionaţii de ciclism la o nouă tură de pedalat pe drumul bisericilor de lemn din judeţ. Primul astfel de eveniment a avut loc în luna septembrie, vizând o tură pe la bisericile din Tilecuş, Vârciorog, Fâşca şi Hotar, şi la care au participat peste o sută de biciclişti.

La biserici, cu biţa

Cel de-al doilea eveniment din proiectul "Drumul Bisericilor de lemn din Bihor", desfăşurat sub motto-ul "Redescoperă Bihorul pe bicicletă", va avea loc sâmbătă, 15 octombrie, şi va cuprinde o tură pe bicicletă pe un traseu lung de aproximativ 34 de kilometri, cu o dificultate medie, care va străbate drumul judeţean 108 l, drumurile comunale DC 172, DC172A şi DC 167.

Bicicliştii vor vizita trei lăcaşe de cult, Biserica de lemn "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Luncşoara, Biserica de lemn "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Gheghie şi Biserica de lemn "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Josani. Organizatorii spun că din traseu nu vor lipsi obiectivele tradiţionale specifice mediului rural şi nici degustările de produse tradiţionale sau a fructelor de sezon.

Traseul va porni din Halta Vadu Crişului  şi va continua prin Cacuciul Vechi (pe la fostele unităţi militare), comuna Auşeu (traversare pe trecerea de pietoni spre drumul care duce la Luncşoara),  biserica de lemn Luncşoara, biserica de lemn Gheghie, traversare DN1 în zona Bisericii Ortodoxe din Gheghie spre balastiera din Cacuciul Vechi - Cacuciul Nou, biserica de lemn de la Josani - Halta Vadu Crişului.

65% din traseu va fi pe o lungime de asfalt, în timp ce restul va fi pe drum pietruit. Bicicliştii vor avea şi câteva zone de urcare: de la Luncşoara spre Gheghie - lungime 1.000 de metri cu pantă de cca 6-7% pe drum pietruit, respectiv de la Auşeu spre Luncşoara, pe o lungime 300 m cu pantă de cca 8% pe asfalt, cu final de 200 m pantă cu o înclinaţie de 12% - drum pietruit (sosire la punctul de belvedere). "Aceşti ultimi 200 de metri se vor parcurge pe lângă bicicletă, eventual profesioniştii putându-şi încerca forţele", transmit organizatorii.

Bicicliştii care vor să participe trebuie să se înscrie completând formularul disponibil pe acest site.

Reguli de respectat

Grupul de biciclişti va fi coordonat de 7 persoane şi va fi însoţit de o maşină de asistenţă tehnică. Persoanele sub 14 ani trebuie să fie însoţite de cel puţin un adult care să-i supravegheze, iar cei care au peste 14 ani trebuie să aibă asupra lor un act de identitate. De asemenea, este necesar ca toţi turiştii să poarte în timpul deplasării cască de protecţie omologată, vestă reflectorizantă, şi să transporte pe bicicletă numai copii de până la 7 ani şi numai dacă vehiculul are montat în faţă sau în spate un suport special.

Bicicleta trebuie să fie echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare. Totodată, participanţii sunt rugaţi să traverseze drumurile publice numai pe treceri de pietoni, pe lângă bicicletă şi să se deplaseze pe drumurile publice numai unul în spatele celuilalt.

Nu deranjaţi natura!

Traseul care va fi parcurs sâmbătă străbate două arii protejate. Porneşte din Situl Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede-Pădurea Craiului, care are o suprafaţă de 38.813 ha şi se întinde în proporţie de 99% pe teritoriul judeţului Bihor şi de 1% pe teritoriul judeţului Cluj. Situl înglobează categorii de terenuri de folosinţă privată, de stat, arii naturale protejate de interes naţional şi local.

Cea de-a doua arie protejată este Situl Natura 2000 Muntele Şes, situat pe teritoriile judeţelor Bihor, Cluj şi Sălaj. Este un sit de importanţă comunitară desemnat în scopul protejării biodiversităţii şi menţinerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane şi faunei sălbatice, precum şi a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate.

"Recomandăm tuturor turiştilor să lase zonele prin care trec aşa cum le-au găsit. Să nu lase ambalaje de la produse în aceste zone. Să le transporte în rucsac şi să le depună în cel mai apropiat punct de colectare selectivă a deşeurilor din localităţi. În cazul în care acestea nu există, îi sfătuim să le transporte până acasă", transmit organizatorii.

O şansă pentru comunităţile locale

Proiectul AMD "Drumul bisericilor de lemn din Bihor" vizează identificarea lăcaşelor de cult reprezentative, identificarea infrastructurii din imediata apropiere, a căilor de acces şi a indicatoarelor de semnalizare turistică, identificarea unor persoane care să poată oferi turiştilor ghidaj, stabilirea unui program de vizitare, realizarea unei pagini web şi a unei aplicaţii pentru telefoane mobile.

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor consideră că aceste circuite turistice  pot deveni pentru comunităţile locale şi operatorii de turism o sursă de venit importantă, dar şi un model de păstrare a tradiţiilor. În acest sens, împreună cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi administraţiile locale, organizatorii au identificat în interiorul comunităţilor meşteri populari şi producători care pe viitor să asigure turiştilor suveniruri şi gustări reci. Totodată, AMD vrea să introducă aceste biserici pe lista monumentelor UNESCO.

Evenimentul este organizat de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei împreună cu Primăria Comunei Auşeu, Primăria Comunei Vadu Crişului, Primăria Comunei Măgeşti, Asociaţia Filantropia Oradea, Asociaţia Unanimis şi este sprijinit de către CFR Oradea şi Poliţia Bihor, prin secţia de poliţie 1 Borod.


Biserica de lemn din Gheghie

Biserica de lemn "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Gheghie, comuna Auşeu, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice la categoria edificii de importanţă naţională poate fi observată nu cu foarte mare uşurinţă. Copacii înălţaţi de-a lungul timpului ascund acum frumoasa biserică. Ea a fost construită iniţial în satul vecin, Luncşoara în anul 1714, unde a funcţionat ca lăcaş de cult. În anul 1760, a fost cumpărată de credincioşii din Gheghie şi mutată în locul unde se află şi azi, pe un deal de unde să poată fi zărită de credincioşi.

În urmă cu câţiva ani a intrat într-un proces de restaurare cu bani europeni. Interiorul adăposteşte lucrările de artă ale unor meşteri specializaţi în cioplitul lemnului, iar pictura aplicată undeva în secolul XVIII se mai păstrează, dar potrivit specialiştilor are nevoie de restaurare. Cei care au construit-o au folosit lemn de stejar şi s-au influenţat din stilul maramureşean.

Biserica de lemn din Luncşoara

Biserica de lemn "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din satul Luncşoara a fost ridicată în 1760 de meşterul Lup Ioan. Are toate încăperile poligonale, de mari dimensiuni, iar spre vest un amplu pridvor.

Conform menţionărilor lui Ioan Godea în lucrarea "Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei)", Bucureşti (1996), Editura Meridiane, bârnele au colţurile fixate în forma literei "T", în cuie de lemn. Stâlpii prispei ce înconjoară biserica sunt uşor înclinaţi, ca nişte contraforturi.

Pictura interioară datează din secolul al XIX-lea. Doar o icoană pe lemn "Sfântul Arhanghel Mihail" este din secolul al XVIII-lea. Potrivit preotului paroh, Aurel Copăcian, în vechea biserică de lemn se mai slujeşte o singură dată pe an, dar "bătrânii satului se simt aici cel mai bine. La fiecare întâlnire dapănă amintiri de când s-au cununat, de cum şi-au botezat copiii, sau îngropat neamurile". Tot aici în biserica de lemn "în urmă cu multă vreme, de sărbători oamenii se adunau şi sărbătoreau" a adăugat preotul.

Biserica de lemn din Josani

Potrivit surselor istorice, mai exact a unui document de la 1769, se arată că biserica de lemn din localitate a fost construită de preotul Simion Tarco "sus pe deal" şi că avea un "turn anexat". Pe o bârnă din exteriorul peretelui de la altar se mai poate observa şi acum o inscripţie chirilică.

Lăcaşul de cult a fost mutat în martie 1798 în mijlocul satului, unde se află şi acum, pentru că "drumul era tare anevoios, iar oamenii ajungeau cu greu la Sfânta Liturghie" a spus Cristian Vandici un tânăr din localitate. Acum biserica se află într-un proces de restaurare. În interior, pe pereţii altarului, mai pot fi observate două picturi reprezentându-i pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil.