Angajaţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov a amendat cu 10.000 de lei hipermarketul Kaufland din Odorheiu Secuiesc, unde un clujean a filmat o vânzătoare care ar fi refuzat să-l servească cu mititei pe motiv că nu i s-a adresat în limba maghiară, ci în româneşte.

Potrivit site-ului publicaţiei România Liberă, comisarul Sorin Susanu a declarat că acest comportament nu a fost un accident, ci o practică, motiv pentru care a luat această măsură. Comisarul a mai precizat că, în 2015, hipermarketul a mai fost amendat cu 5.000 de lei pentru că reclamele şi pliantele erau exclusiv în limba maghiară.

"După apariţia în mediul online a respectivului filmuleţ, comisarii OPC au fost în control şi au avut parte de acelaşi tratament. Au cerut produse în limba română şi nu au fost serviţi. Pentru această abatere, agentul economic a fost sancţionat astăzi (vineri - n.r.) cu suma de 10.000 de lei. Din păcate, nu este un caz singular şi au fost constatate astfel de abateri la mai mulţi agenţi economici din această zonă", a spus comisarul-şef Sorin Susanu potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

"Dimineaţă, echipa noastră a stat să vadă cum sunt prestate serviciile la toneta cu grill. Când a venit un client care vorbea doar română, aceştia au constatat că vânzatoarea de la grill nu înţelege şi nu poate comunica cu clientul. Văzând această chestiune, au iniţiat un control şi într-adevăr, s-a constatat că vânzătoarea nu stăpâneşte limba română şi, ca urmare, nu poate presta corespunzător serviciile", a mai spus Susanu, pentru site-ul adevarul.ro, precizând că au fost dispuse controale tematice în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Un vlogger clujean, "Miliţianul", s-a filmat în timp ce a mers la hipermarketul din Odorheiu Secuiesc pentru a cere o porţie de mici, în limba română, susţinând că vânzătoarea l-a înjurat din acest motiv, în limba maghiară. În momentul în care i-a cerut socoteală, femeia i-a înapoiat dealtfel banii şi a refuzat să-l servească, iar la un moment dat chiar i-a făcut semn să plece.

După ce filmarea a devenit virală pe reţelele de socială şi incidentul a fost consemnat şi de presă, Kaufland România a reacţionat precizând că incidentul în cauză s-a petrecut înaintea începerii programului, când angajata nu avea cum să-l servească pe clientul în cauză pentru simplul fapt că nu putea încasa banii, întrucât casa de marcat nu era operațională. Mai mult, clientul ar fi venit de 3 ori la angajată până la inceperea programului, lucru care poate fi dovedit cu camerele de supraveghere din curte.

Totodată, reprezentații magazinului au transmis că "regretăm experienţa prin care a trecut clientul nostru şi ne cerem scuze", subliniind totdată că "ne delimităm ferm de astfel de comportamente discriminatorii".Citeşte pe această temă şi articolul: Străin în ţara mea: Nu i s-au vândut mici la Kaufland Odorheiu Secuiesc pentru că nu ştia ungureşte! (VIDEO)