Ediţia a doua a Resonnance Oradea a înregistrat un succes marţi seară la Teatrul Regina Maria. Asociaţia a fost înfiinţată în 1998 în Elveţia de către Elizabeth Sombart, eleva celebrului Sergiu Celibidache. În timp şi-a extins activitatea în mai multe ţări, precum Franţa, Spania, Liban, Belgia şi Italia, iar în România Fundaţia e prezentă din 2013 şi este coordonată de pianista sătmăreancă Lavinia Dragoş.

Scopul Resonnance este de a duce muzica clasică în locuri de solidaritate şi de a promova tinerii pianişti talentaţi fără posibilităţi financiare. De asemenea, Fundaţia urmăreşte introducerea unui comportament de descoperire şi aprofundare a fenomenologiei sunetului şi a gestului.

Seara de marţi a fost încărcată de emoţie pentru trei elevi pianişti de la Liceul de Arte din Oradea. Ilisz Dominic, care a deschis Gala cu Fr. Liszt, Rapsodia ungară nr. 6, a fost urmat de Popescu David cu S. Rachmaninov, Studiu Tablou op. 31, şi de Nagy Antonio cu Claude Debussy, Etude pour les arpeges composees.

Lavinia Dragoş, directoarea Resonnance România, însoţită de Cvartetul Regal, adică,  Radu Chișu - vioara I, Mircea Lazăr - vioara II, Gabriel Silișteanu - violă, şi Octavian Lup - violoncel, au susţinut cvintetul cu pian în la minor.

De asemenea evenimentul a fost completat de recitarea a două poezii de către Eric de Rus, creaţii proprii. Acelaşi Eric de Rus, specialist în filozofie şi teologie, va susţine o conferinţă pe tema "O viaţă în slujba sinelui", în partea a doua a Festivalului, în această seară la Primăria Oradea.

Celebra pianistă Elizabeth Sombart, fondatoare Resonnance, elevă a lui Sergiu Celibidache, pianistă de la 7 ani, cu o bogată discografie şi videografie, autoare a mai multor cărţi, cu concerte în întreaga lume, cu rang de Cavaler al Ordinului Naţional de Merit, a închis seara cu Fr. Chopin, Concertul  nr. 2 în fa minor, op. 21, interpretând la pian desculţă...