Luptătorul orădean Sandu Lungu joacă într-un film românesc regizat de o tânără româncă şi care va avea premiera în cinematografe în luna aprilie. Este prima producţie 100% românescă vorbită integral în limba engleză.

„Kingdom of Judas”, tradus „Regatul lui Iuda”, este un thriller regizat de Sabina Lisievici, în care joacă actori ca Oana Cârmaciu, cunoscută pentru rolurile ei din seriale TV, Oltin Hurezeanu, Bogdan Iacob sau Teodora Daiana Păcurar.

De altfel, "Muntele Bihorului" are o relaţie bună cu regizoarea lungmetrajului în care a avut un rol episodic, după cum a declarat chiar el într-o postare pe Facebook.

"Un film în care buna mea prietenă Sabina Lisievici este regizor, scenarist, producător şi actriţă. Am avut plăcerea să joc puţin în acest film, alături de ea, mai ales că este o bună prietenă şi un om extraordinar", a scris Sandu Lungu pe Facebook.

Publicaţia IQAds scrie că este prima producţie 100% românescă vorbită integral în limba engleză.

"Am vrut să arăt că şi românii pot face film în limba engleză şi am crezut mereu că şi noi putem face din accentul nostru un trademark, exact cum au făcut-o și nemţii, italienii sau francezii. Filmul "Kingdom of Judas" este primul thriller filmat în România, cu actori români, însă vorbit integral în limba engleză. Astfel, suntem primii din istoria cinematografiei româneşti care au avut curajul ăsta nebun să creeze un precedent", este citată regizoarea în articolul IQAds.

Filmul urmăreşte povestea Annei, o tânără determinată să descopere adevărul din spatele sinuciderii surorii sale. Ea pune la punct un plan ingenios și plasează cinci cunoștințe ale surorii sale într-un centru de reabilitare pentru celebrități. Pe măsură ce povestea avansează, Anna realizează că răspunsurile la întrebările sale ar putea fi mai legate de propria ei viață decât credea inițial. 

Proiectul a început în 2021, iar scenele s-au turnat în judeţele Alba, Hunedoara, Sibiu, precum şi în Bucureşti. 

Premiera în cinematografe va avea loc pe 12 aprilie.

Kingdom of Judas Sandu Lungu

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!