Fanii lui Elvis Presley vor avea ocazia să-l vadă pe scenă pe regele rock’n’roll-ului. Cu ajutorul inteligenței artificiale și al proiecției holografice, Elvis va fi recreat pentru un spectacol unic, care va purta publicul într-o călătorie ce pornește din Mississippi, unde Presley s-a născut, până la Las Vegas.

„Va fi o celebrare a vieţii lui Elvis; omul, muzica şi moştenirea sa culturală”, a declarat Andrew McGuinness, fondatorul şi directorul executiv al companiei care face spectacolul, Layered Reality.

Intitulat „Elvis Evolution”, spectacolul va culmina cu o performanță AI a starului rock’n’roll, în mărime naturală. Pentru asta, compania britanică a avut acces la mii de fotografii personale ale starului şi la ore întregi de înregistrări video.

Fanii regelui rock’n’roll și cei dornici să-l descopere vor avea o „experiență de concert uluitoare”, au promis inițiatorii acestui proiect.

Elvis Evolution va fi lansat la Londra, în noiembrie, iar apoi va ajunge în orașe precum Las Vegas, Tokio şi Berlin.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!