Tânărul regizor Alex Ianăşi a fost distins cu Premiul pentru "Cel mai bun debut" la cea de-a 33-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, pentru regia spectacolului "Elif şi ploaia" de Sami Ibrahim, producţie a Teatrului "Regina Maria" din Oradea.

Evenimentul s-a desfăşurat luni seara, la Sala "Amza Pellea" a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, instituţie care a marcat cu această ocazie 175 de ani de existenţă.

Spectacolul "Elif şi ploaia", a cărui premieră a avut loc în decembrie anul trecut, la Sala Transilvania, reprezintă debutul în teatrul profesionist al regizorului Alex Ianăşi, absolvent al UNATC "I.L. Caragiale" Bucureşti, promoţia 2024. Montarea aduce în prim-plan povestea unei tinere care fuge dintr-o dictatură politică doar pentru a descoperi o altă formă de opresiune – dictatura economică – şi ilustrează cu profunzime teme precum migraţia, supravieţuirea şi lupta pentru demnitate.

Premiul i-a fost înmânat de actorul Pavel Bartoş, cel care a deschis seria distincţiilor în cadrul ceremoniei, scrie News.ro.

„Teatrul pe care îl facem, nu în totalitate, evită realitatea, evită să vorbească despre realitatea în care trăim, evită politica, încearcă să rămână apolitic. Nu mai putem să rămânem imparţiali”, a spus pe scenă tânărul premiat.

Managerul Teatrului Regina Maria, Victoria Balint, a transmis pe Facebook un mesaj de susţinere pentru tânărul regizor: „Premiul acesta să-ţi ofere încredere, inspiraţie şi forţă pentru a crea un teatru aşa cum ţi-l imaginezi tu!”.

Textul piesei este semnat de Sami Ibrahim, un dramaturg londonez apreciat pentru abordările sale politice, iar scenografia este realizată de Tinatin Gobejishvili. Distribuţia reuneşte actori ai Trupei Iosif Vulcan: Anda Tămăşanu, Carina Bunea, Ioana Dragoş Gajdó, George Dometi, Sorin Ionescu, Denisa Irina Vlad, Eugen Neag, Corina Cernea, Angela Tanko, Giorgiana Coman şi Mihaela Gherdan.

UNITER 2025 

Gala Premiilor UNITER 2025 a cuprins 16 categorii competiţionale, premii speciale, de excelenţă şi pentru întreaga activitate. Printre laureaţi s-au numărat Oana Mogoş (cea mai bună actriţă în rol principal – "Regina nopţii"), Vlad Udrescu (cel mai bun actor în rol principal – "Hamlet"), iar premiul pentru cel mai bun spectacol a revenit producţiei "Richard al III-lea", regia István Albu, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa "Harag György".

Conceptul artistic al galei a fost semnat de regizorul Bobi Pricop (foto), director artistic al Teatrului Regina Maria, şi de scenograful Cosmin Florea, care s-au inspirat din universul impresionist al lui Claude Monet.

Premiul de excelenţă "Ion Caramitru" a fost acordat Festivalului ATELIER din Baia Mare, iar Premiul British Council a fost oferit Platformei de Teatru Politic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!