De anul trecut, Oradea a implementat un sistem obligatoriu de colectare separată a deșeurilor în 5 fracții (ambalaje din sticlă, hârtie-carton, plastic-metal, deșeuri biodegradabile și reziduale) pentru toate categoriile de persoane juridice și instituții publice. 

Toate firmele din oraș, dar și cabinetele unor profesii liberale (medici, avocați, notari etc.) sunt obligate să respecte regula și să dețină contracte de colectare separată în 5 fracții.

Avocați, medici, coafeze

Reglementarea privind obligativitatea colectării în 5 fracții, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 189/2024 pentru modificarea Regulamentului de Salubrizare al Municipiului Oradea, vizează alinierea orașului la standardele europene privind gestionarea deșeurilor. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice sunt obligate să colecteze separat deșeurile în cele 5 categorii.

Poliția Locală Oradea aplică regulamentul și sancționează cu avertismente și amenzi companiile care nu și-au modificat contractele. Tocmai de aceea este important de reținut că și profesiile liberale, cum ar fi cabinetele de avocatură, cele notariale, persoanele fizice autorizate, medicii de familie, saloanele de înfrumusețare, întreprinderile familiale și individuale sau organizațiile non-guvernamentale intră sub incidența regulamentului de salubrizare.

Cu pubele mici

Pentru profesiile liberale, Primăria permite soluții flexibile, inclusiv pentru un volum mic de deșeuri. Așadar, medicii, avocații sau diferitele saloane pot opta pentru recipiente de 40 de litri, dat fiind că nu generează cantități mari de deșeuri și pot avea o lipsă de spațiu pentru depozitarea pubelelor. Atenție, însă: generatorii de deșeuri pot opta pentru aceste recipiente mai mici, doar dacă dovedesc că nu au spațiul de depozitare pentru europubele și doar dacă își cumpără din comerț recipientele mai mici. RER Vest nici nu deține, nici nu închiriază astfel de pubele.

Regulamentul Oradiei prevede sancțiuni pentru utilizatorii care nu respectă obligațiile de colectare separată. Persoanele fizice pot fi amendate cu sume cuprinse între 300 și 500 lei, iar persoanele juridice cu amenzi între 1.000 și 1.500 lei. Ca să evite să fie puse la plată, micile întreprinderi sau cabinete trebuie să încheie un nou contract cu RER Vest și, desigur, să respecte colectarea în 5 fracții.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!