În 2019, legislaţia rutieră a suferit o modificare importantă, în sensul în care a fost interzisă folosirea telefoanelor mobile şi a altor aparate electronice în timpul condusului. Potrivit textului din Ordonanţa de Urgenţă nr. 11/2019, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".

Nerespectarea acestei interdicţii atrăgea amenzi mari, iar dacă această folosire era concomitentă cu încălcarea unei alte reguli de circulaţie, ea provoca pentru şoferi şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Arătam atunci într-un articol că "dacă sintagma "ţinerea în mână" a telefonului pare destul de clară, "folosirea în orice mod" a acestui aparat prezintă, în schimb, neclarităţi ce vor trebui lămurite în practică".

Se pare că aplicarea practică a acestor dispoziţii a fost dificilă, astfel încât recent, prin Legea nr. 43/2020 pentru aprobarea OUG nr. 11/2019, legislaţia a fost din nou modificată. Conform noii reglementări, mult mai clare şi în consonanţă cu reglementările din toate statele europene, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip "mâini libere".

Practic, conform noii reglementări, în vigoare din 9 aprilie 2020,  şoferii nu au voie să folosească telefonul mobil la volan, cu excepţia situaţiei în care utilizează sistemul "handsfree" al telefonului sau al autovehiculului.

Nerespectarea acestei obligaţii este în continuare sancţionată drastic. Astfel, dacă simpla folosire a telefonului în mers atrage o amendă consistentă şi aplicarea a 4 puncte de penalizare, dacă această folosire este concomitentă cu încălcarea unei alte reguli de circulaţie, ea atrage, pentru şoferi, şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Este important de precizat că legea nu cere ca încălcarea regulii de circulaţie să fie sancţionată cu suspendarea dreptului de a conduce (cum ar fi, spre exemplu, trecerea pe culoarea roşie a semaforului), ci doar ca să fie încălcată o altă regulă de circulaţie în timp ce se foloseşte telefonul mobil. Aşadar, grijă mare!