În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică, se pune în mişcare şi caravana fotbalistică a judeţului Bihor. Astfel, după o pauză de trei luni şi jumătate, competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor se reiau în acest weekend cu jocurile din prima etapă din retur.

În Liga a IV-a Team Sport sunt programate, sâmbătă şi duminică, jocurile etapei a XVI-a.

Liderul clasamentului, după disputarea turului de campionat, Tricolorul Alparea, va evolua sâmbătă, cu începere de la ora 14, la Uileacu de Beiuş, cu Poiana Budureasa, echipă situată pe locul VII.

La egalitate de puncte cu liderul clasamentului, Crişul Sântandrei, de pe locul II, are programat meci tot în deplasare în acest weekend, la Salonta, cu CF Liberty, echipă situată însă în partea inferioară a ierarhiei, pe locul XV, penultimul. Partida de la Salonta va avea loc duminică, de la ora 16.

Cu un punct mai puţin decât primele două clasate, Kinder Junior Paleu, de pe poziţia a III-a, se deplasează duminică la Voivozi, pentru jocul programat în compania ultimei clasate, Viitorul Popeşti.

Aşadar, chiar dacă vor evolua în deplasare, primele trei echipe din Liga a IV-a par a avea jocuri la îndemână şi îşi pot consolida poziţiile din clasament. Pentru ca tacâmul să fie complet însă, şi formaţia de pe locul IV, Victoria Avram Iancu, va juca tot în deplasare în această etapă, duminică, la Vaşcău, cu Biharea


Liga a IV-a Team Sport, Etapa a XVI-a (prima a returului):

Sâmbătă:

Ora 13 Crişul Aleşd - Locadin Ţeţchea
Ora 14 Poiana Budureasa - Tricolorul Alparea
Ora 16 CSC Sânmartin Mădăras - Viitorul Borş

Duminică:

Ora 14 Viitorul Popeşti - Kinder Junior Paleu
Ora 14 Biharea Vaşcău - Victoria Avram Iancu
Ora 14 Stăruinţa Săcueni - CSO Ştei
Ora 16 CF Liberty - Crişul Sântandrei
Ora 16 Luceafărul II Oradea - Cetatea Biharia


Clasament:

1. Tricolorul Alparea 32 p
2. Crişul Sântandrei 32 p
3. Kinder Junior Paleu 31 p
4. Victoria Avram Iancu 28 p
5. Crişul Aleşd 27 p
6. Luceafărul II 27 p
7. Poiana Budureasa 24 p
8. Viitorul Borş 20 p

În Liga a V-a, doar o singură serie, din cele trei existente, se va relua în acest weeek-end, Seria I, cea care are numărul cel mai mare de echipe participante.
Meciurile etapei a XIV-a, prima a returului, din această grupă sunt programate tot sâmbătă şi duminică, astfel:

Sâmbătă:

Ora 13 Viitorul Marghita - Viitorul Brusturi
Ora 16 Voinţa Suplac - Atletic Oradea

Duminică:

Ora 16 Sporting Lugaş - AC Bihorul Lugaş
Ora 16 Electric Star Marghita - Progresul Sâniob
Ora 16 Inter Aştileu - CSU Partium Oradea
Ora 16 Minerul Şuncuiuş - Stânca Vadu Crişului
Foresta Tileagd are liber.