Din această săptămână, orădenii ai căror câini nu au fost încă luaţi în evidenţele municipalităţii şi nici nu au fost microcipaţi vor fi aşteptaţi la corturile ce vor fi anume amplasate în oraş.

Început în vara anului trecut, recensământul canin din Oradea a fost sistat în decembrie, odată cu modificarea legii privind câinii cu sau fără stăpân. În cele şase luni de recenzare, Primăria a înregistrat 10.700 de câini cu stăpân pe teritoriul oraşului.

Pe 11 aprilie, recensământul va reporni. Corturile vor fi amplasate în Parcul 1 Decembrie, lângă statuie, pentru orădenii care stau pe malul stâng al Crişului Repede, şi în Parcul Liniştii, pentru cei care locuiesc pe malul drept. Programul corturilor va fi vineri între orele 9 şi 17, iar sâmbătă între 9 şi 14.

În cadrul acţiunii, vor fi luaţi în evidenţele municipalităţii toţi câinii cu stăpân din oraş, cu informaţii privind rasa, talia şi datele de contact ale stăpânului. Pentru câinii care nu sunt vaccinaţi, deparazitaţi sau nu au carnet de sănătate, medicii veterinari vor asigura aceste servicii, contra cost.

Tot atunci, fiecărui câine i se va introduce gratuit un microcip ce va conţine un număr unic de identificare. Odată scanat, acest microcip va dezvălui numele şi adresa proprietarului. Microciparea câinilor şi-a dovedit deja eficienţa, deoarece mai mulţi câini găsiţi pe străzi au putut fi returnaţi stăpânilor.

La recensământul de anul trecut, stăpânii de câini trebuiau şi să declare dacă sunt sau nu de acord cu sterilizarea animalului. Dat fiind că legea obligă acum orice stăpân de câine de rasă comună ori metis să-l sterilizeze, această întrebare nu va mai fi pusă.