Secţia Istorie a Muzeului Cetăţii şi oraşului Oradea s-a îmbogăţit cu o nouă expoziţie permanentă.

Marţi, la etajul doi al Palatului Princiar au fost deschise publicului trei săli în care curioşii pot afla istoria Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, care s-a născut, de altfel, în acest loc în urmă cu 900 de ani, înfiinţată fiind de Regele Ladislau, considerat întemeietorul oraşului. „Episcopia Romano-Catolică revine în Cetatea Oradea”, a spus la vernisarea expoziţiei directorul Muzeului, Dumitru Sim. În scurtul său discurs, acesta a dezvăluit şi că întregul etaj 2 al palatului va fi dedicat cultelor din oraş, aici urmând să se deschidă expoziţii şi alte celorlalte episcopii.

Importanţa evenimentului a fost subliniată şi de episcopul romano-catolic de Oradea, Bőcskei László. „Am pornit într-un pelerinaj care ne poartă peste secole”, a spus episcopul.

Expoziţia a fost prezentată publicului prezent la vernisaj de Attila Lakatos, muzeolog al Episcopiei Romano-Catolice, care a lucrat îndeaproape cu muzeografii din Cetate. Acesta a precizat că în cele trei săli, întinse pe un generos spaţiu de 200 de metri pătraţi, era imposibilă prezentarea celor 900 de ani de istorie ai episcopiei, astfel că s-a optat pentru trei episoade importante.

Aşadar, prima sală este dedicată Regelui Ladislau, cea de-a doua activităţii episcopiei între sfârşitul secolului XVII şi sfârşitul secolului XIX, iar cea de-a treia principalelor ordine monastice care au funcţionat în oraş. „Oradea a fost şi un foarte important centru monastic. 27 de ordine au funcţionat pe teritoriul diecezei de Oradea, lăsând o amprentă în organizarea învăţământului, a instituţiilor de sănătate publică sau sociale”, a spus Lakatos. De asemenea, în cadrul expoziţiei sunt prezentate publicului şi mai multe obiecte bisericeşti valoroase.

Oaspeţi de soi

La vernisajul expoziţiei din Muzeul Cetăţii au participat şi episcopii romano-catolici din ţară, reuniţi la Oradea în cadrul unei conferinţe. Aceştia au urmărit cu interes fiecare panou expus, după ce anterior au făcut şi o vizită în Cetate.

Episcopii au fost conduşi în Palatul Princiar, unde le-au fost prezentate lapiadariul, zidurile vechilor biserici care au funcţionat pe amplasamentul de azi al Cetăţii ori sala cu grifoni. De asemenea, clericilor le-a fost rezumată istoria fortăreţei, de la întemeierea ei până la asediile care au dus la reconstruirea ei ori la proiectul de reabilitare care a făcut-o să devină vizitabilă.

Invitaţii s-au arătat impresionaţi de Cetate şi de Muzeul amenajat aici, precizând că Oradea are în fortăreaţă un foarte important obiectiv turistic.