Audierea copreşedintelui Vasile Blaga la DNA Bucureşti are legătură cu dosarul de corupţie care îl vizează pe şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa, şi în care s-au desfăşurat luni dimineaţă percheziţii la Oradea, atât la sediul Inspectoratului cât şi acasă la chestor.

Protecţie pentru subalterni

Potrivit surselor BIHOREANULUI, ancheta DNA Oradea a pornit de la un amplu dosar ce vizează fapte de corupţie comise de şefi ai unor secţii de Poliţie din cadrul IPJ Bihor, printre care Poliția Beiuş, Pietroasa şi Cărpinet.

Numele lui Liviu Popa a apărut ulterior în dosar, iar procurorii anticorupţie ar fi extins cercetările şi faţă de acesta, bănuiala fiind că şeful Poliţiei Bihor ar fi avut cunoştinţă de unele fapte penale comise de subalternii săi de la Beiuş şi nu ar fi luat nicio măsură.

Ca urmare a accidentului produs în 5 septembrie, pe centura Braşovului, de chestorul Popa aflat la volanul unei maşini aparţinând liderului PNL Vasile Blaga, atenţia DNA ar fi fost atrasă şi de împrejurările în care şeful Poliţiei a primit spre folosinţă autoturismul, dar şi relaţiile acestuia cu fostul ministru de Interne.

La Braşov se cercetează accidentul

Potrivit News.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nu au făcut nicio solicitare la DNA referitoare la audierea lui Vasile Blaga în respectivul dosar. Din aceasta rezultă că dosarul ce vizează strict împrejurările producerii evenimentului rutier a rămas în cercetatea organelor penale din Braşov, în vreme ce la DNA sunt în verificare alte aspecte privind relaţia celor doi bihoreni, derivate dintr-un dosar de corupţie.

"Dosarul a fost repartizat unui procuror de la Parchetul Curţii de Apel Braşov şi este în cercetare. Noi nu am făcut nicio solicitare la DNA, deci nu putem comenta declaraţiile pe care le-a făcut domnul Vasile Blaga“, a declarat Ramona Diaconu, procuror şef de şecţie la Parchetul Curţii de Apel Braşov.

Citând surse judiciare, şi HotNews.ro arată că dosarul în care a fost audiat Blaga în calitate de martor nu vizează accidentul de maşină. "Ar fi vorba de un dosar de mită la IJP Bihor", scrie portalul de ştiri.

Maşina, dată la "mişcat"

După cum se ştie, copreşedintele PNL Vasile Blaga a fost audiat, luni dimineaţă, la DNA Braşov, acesta declarând că a fost chemat în calitate de martor, pentru a vorbi despre accidentul în care a fost implicat Liviu Popa în vreme ce îi conducea maşina. La ieşirea din DNA, Vasile Blaga a explicat şi condiţiile în care i-a dat maşina şefului Poliţiei Bihor, fiind ştiut că cei doi au o relaţie de prietenie.

"În urmă cu două săptămâni, fiind în concediu domnul chestor Popa (Liviu Popa, n.r.), eu l-am rugat să ia maşina - pentru că este Diesel, din 2001 şi trebuie mişcată - şi a avut un accident uşor la Braşov. S-a deschis, cum este şi normal, un dosar penal şi au fost date legate de când am maşina, unde stă maşina, lucruri de genul acesta”, a spus Vasile Vlaga, după ce a dat declaraţii la DNA.

Întrebat despre accident, Vasile Blaga a spus că a fost uşor, fiind spart un far şi îndoită bara de direcţie a maşinii sale, conduse atunci de Liviu Popa. "Eu l-am rugat, în permanenţă, când poate, pentru că ştiu ce înseamnă dacă nu mişti o maşină un an de zile, eu merg de două trei ori pe an acolo, şi e Diesel, aşa că l-am rugat pe el să o ia”, a adăugat Blaga.

Omul lui Blaga

Între Vasile Blaga şi Liviu Popa există o veche relaţie, chestorul fiind promovat în funcţii importante în Ministerul de Interne pe vremea când la conducere acestuia se afla liderul PNL (ex-PDL).

Popa a fost numit şef la Direcţia Generală Anticorupţie în octombrie 2009, de către fostul ministru de Interne Vasile Blaga după ce ocupase, timp de patru ani, din 2005, postul de inspector şef la IPJ Bihor. Din funcţia de director general al (DGA) Liviu Popa a fost promovat, în noiembrie 2010, chiar la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). 

Chestorul Popa a revenit în fruntea Inspectoratului de Poliţie Bihor în anul 2012.