Adus în ianuarie, de la FC Silvania, după multe tergiversări cu clubul sălăjean, atacantul lui FC Bihor, Remus Benţe a fost pus pe liber de şefii clubului.

"Remus Benţe nu e ceea ce vrem noi de la un atacant, dar asta nu înseamnă că nu vom rămâne în continuare cu ochii pe el. Vom analiza zilele viitoare dacă îl împrumutăm sau îl cedăm definitiv", a spus Florentin Marinescu, managerul sportiv al orădenilor.

Decizia a survenit după ce jucătorul nu a confirmat încrederea pusă în el, nereuşind nici un gol în cele 8 partide jucate în retur pentru bihoreni.

Remus nu a reuşit să convingă nici în partidele de pregătire din această vară, astfel că Bihorul se află în criză de atacanţi cu puţin timp înainte de startul sezonului, după ce Lukacs a plecat la Astra, Elek a revenit la Oţelul, iar contractul veteranului Cristi Luca a expirat.