Hotărâtă să rezolve problema construcțiilor degradate din Băile Felix, Primăria Sânmartin a pregătit un proiect de regulament urbanistic și de norme fiscale prin care, la fel ca în Oradea, toți proprietarii de hoteluri, pensiuni și case neîngrijite vor fi obligați să achite impozite majorate cu până la 500% dacă nu își renovează fațadele.

Noile prevederi urmează să fie supuse dezbaterii Consiliului Local Sânmartin în această vară, pentru ca din ianuarie 2025 să intre în vigoare, iar proprietarii cei mai afectați ar putea fi frații Ioan și Viorel Micula, care la finele anilor 90 au preluat hotelul Crișana prin firma Transilvania Tour.

Bihorel a încercat să afle dacă aceasta are sau nu vreun proiect de reabilitare, dar patronii nu răspund, administratorul din acte, Mirel Pustan, a fost schimbat, iar urmașul său este de neidentificat.

În schimb, a descoperit că firma a intrat în insolvență la începutul anului, fiindu-i cerut falimentul de către o alta, Central Business Consulting, care este controlată, ați ghicit, prin intermediul altor firme, tot de frații Micula.

Așa că, dacă noul regulament va intra în vigoare, s-ar putea ca Primăria Sânmartin să redescopere o veche zicală, adaptată: prinde orbul, scoate-i banii...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!