Devenit de-a lungul timpului aproape o ruină, Castelul Zichy din Diosig a fost reabilitat şi dat în folosinţă la finele săptămânii trecute.

Castelul a fost construit în anul 1701 de Grunsfeld Feanz Johan, iar în 1719 a fost renovat şi extins, pentru ca în 1810 atât castelul cât şi pordgoria să fie cumpărate de un membru al famliei Zichy din Bratislava. Până în 1920, clădirea a fost castel nobiliar, iar mai apoi, până în 1965, a jucat rolul de şcoală de specialişti în viticultură, pentru ca ulterior aici să funcţioneze Casa Agricolă Judeţeană.

Oameni de prin toate părţile Crişanei soseau la castel pentru a învăţa, prin cursuri practice, de scurtă durată, plantatul viţei de vie şi a pomilor fructiferi, altoitul, tunsul, precum şi cunoaşterea soiurilor de struguri, respectiv făcutul vinului şi pălincii.

După 1989, castelul a fost abandonat şi a intrat în descompunere. Clădirea a fost salvată prin programul de Cooperare Transforntalier Ungaria - România 2007-2013, printr-un proiect realizat în parteneriat cu comuna Kokad şi Parcul Naţional Hortobagy din Ungaria, precum şi cu Asociaţia Milvus Transilvania Vest din România, în urma căruia Diosigului i-au revenit 2,4 milioane lei.

Astfel, castelul s-a transformat într-un centru expoziţional, informativ şi interactiv, în vederea popularizării valorilor naturale a Văii Ierului, după cum au precizat reprezentanţii administraţiei locale.

Potivit acestora, investiţiile realizate prin proiect sunt renovarea parţială a Castelului Zichy şi crearea centrului expoziţional în cadrul acestuia, reabilitarea parcului dendrologic din apropierea edificiului, crearea condiţiilor infrastructurale pentru vizitarea mlaştinei Daru, realizarea unei alei consolidate cu caracter educaţional şi turistic, reabilitarea drumului de acces în mlaştina Daru, dar şi realizarea a două materiale didactice, respectiv a unui film bilingv de promovare a valorilor naturale ale Văii Ierului.

Un monument sortit dispariţiei a fost astfel salvat, iar zona comunei Diosig s-a îmbogăţit cu un obiectiv ce poate intra în circuitul turistic al Bihorului.

Viorel Orbai