Ministerul Educației a publicat miercuri rezultatele primei repartizări computerizate la liceu, în urma căreia 2.953 de elevi bihoreni au fost admiși în clasa a IX-a.

Procedura s-a finalizat cu câteva rezultate interesante: în clasa de matematică-informatică de la Colegiul Național Onisifor Ghibu s-a intrat cu medii mai mari decât la Colegiul Național Emanuil Gojdu, iar la Liceul Tehnologic din Șuncuiuș s-a intrat și cu media 1,32.

Concret, în clasa de mate-info de la Colegiul Onisifor Ghibu, ultima medie de admitere este 9,25, în timp ce în clasa similară de la Colegiul Emanuil Gojdu e 9,07. Colegiul Gojdu are însă și o clasă de mate-info bilingv engleză, care conduce clasamentul județean stabilit în funcție de ultima medie, cu 9,65.

Pentru Colegiul Onisifor Ghibu, școală care se află în cartierul Nufărul și nu în centrul Oradiei, unde sunt restul liceelor de renume, este pentru prima dată când are medii de admitere mai mari decât Colegiul Emanuil Gojdu, considerată cea mai bună școală bihoreană.

În clasa de mate-info bilingv de la Gojdu, prima în topul județean, s-a înscris și Andra Crăciun, unul dintre absolvenții de gimnaziu cu 10 pe linie la Evaluarea Națională, în timp ce cel de-al doilea elev bihorean cu media 10, Bogdan Solomie, a optat tot pentru Colegiul Gojdu, dar clasa de Științele Naturii. De altfel, din primii 20 de elevi bihoreni, în funcție de medie, majoritatea au optat pentru Colegiul Gojdu.

Media de 9,07 a fost ultima și în clasa de științe ale naturii de la Colegiul Gojdu, iar locul cinci în clasamentul județean e ocupat de clasa de științe ale naturii de la Colegiul Național Mihai Eminescu, cu ultima medie 8,90.

În Top 10 mai sunt clasele de științe ale naturii de la Colegiul Ghibu (8,85), științe ale naturii de la Liceul Aurel Lazăr (8,75), științe sociale de la Colegiul Gojdu (8,75), mate-info de la Colegiul Eminescu (8,65) și mate-info de la Liceul Aurel Lazăr (8,57).

La polul opus, clasele cu cele mai mici medii sunt Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș (1,32), Liceul Tehnologic Unirea Ștei (1,77) și Liceul Teoretic nr. 1 Bratca (1,82).

Potrivit inspectorului școlar general adjunct Kéry Hajnal, un număr de 44 de elevi din Bihor au rămas nerepartizați, pentru că nu au scris suficiente opțiuni pe fișele de înscriere, și vor putea să participe la a doua repartizare, care va avea loc în august. În liceele și colegiile din Bihor au rămas 279 locuri neocupate, în clasele de-a IX-a.

Pentru candidații repartizați la liceu, urmează perioada în care vor depune dosarele de înscriere la secretariatele școlilor unde au fost admiși (25-30 iulie). 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!