Un material în care apar, chipurile, trei traficanţi de arme din România pune autorităţile pe jar. Clipul a fost realizat de Sky News în România, iar DIICOT a anunţat că începe o anchetă.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, filmarea difuzată de postul britanic arată întâlnirea dintre doi traficanţi de arme, care ar fi români, şi echipa de jurnalişti. După luni de negocieri, echipa Sky News susţine că a fost direcţionată către o zonă izolată din România pentru a se întâlni cu membrii unui grup de traficanţi de arme.

"Nu există niciun subtrefugiu aici. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care doreşte să ilustreze că obţinerea unei arme este un proces relativ uşor şi credeau că urma să cumpărăm arme. Nu am făcut-o, ceea ce a făcut ca problemele să fie puţin mai complicate. Ideea este că lor nu le păsa cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. În timpul întâlnirii au spus clar că vor vinde absolut oricui: spărgători de bănci, criminali în masă sau terorişti, nefăcând nicio distincţie", se arată în reportajul Sky News.

"Ni s-a spus că la un anumit punct pe drumul spre locul întâlnirii, un vehicul 4x4 va fi parcat pe partea opusă a drumului şi va face semne cu farurile, semnalându-ne să ne oprim. Ni s-a spus să rămânem în maşina noastră şi să nu încercăm să filmăm sau să ne apropiem de pasagerii din vehicul înainte de a ajunge la destinaţia finală", mai susţin cei de la Sky News.

Sky News povesteşte cum jurnaliştii i-ar fi urmat pe traficanţi într-o pădure unde nu era semnal la telefon, iar acolo s-au oprit pe o pajişte. "Doi bărbaţi ne-au făcut semn să îi urmăm. Am fost percheziţionaţi, echipamentul nostru a fost verificat, iar telefoanele luate şi încuiate într-o maşină. Ne-au luat cheia de la maşină. După ce au deschis portbagajul maşinii, ne-au arătat tipurile de arme disponibile spre vânzare".

În filmare apar şi replicile unora dintre românii filmaţi. "Le aducem din Ucraina cu muniţia, atât cât vreţi", a spus unul dintre ei, iar în filmare se vorbeşte despre AK47, cea mai vândută armă din arsenalul traficanţilor. "Graniţele deschise ale UE înseamnă că arme precum AK-47 pot fi trimise cu uşurinţă cumpărătorilor din vestul Europei" spune jurnalistul.

Mediafax mai notează că înregistrarea ridică semne de întrebare, dat fiind că cei doi traficanţi s-au lăsat filmaţi pe tot parcursul întâlnirii fără nicio reţinere. Nu este clar nici de ce în filmare se vorbeşte despre armele AK47 dar pe înregistrare apare doar o puşcă pentru lunetişti. În plus, pe înregistrarea din maşină se poate observa vinieta lipită de parbriz şi asta în condiţiile în care, în România, rovinieta nu se mai foloseşte în acest fel de câţiva ani, arată Mediafax.

DIIICOT a anuntat că face verifică în legătură cu informaţiile apărute.

În contextul în care serviciile de securitate britanice avertizează cu privire la atacuri teroriste în ţara lor de tipul celui care a avut loc la Paris, publicaţia Sky News anunţă că a demmarat ancheta după ce a primit informaţii că traficanţii de arme din estul Europei s-au înmulţit şi vând armament oricui.

Analiştii de securitate spun că celule islamiste şi atacatorii care acţionează de unii singuri consideră la momentul actual că armele automate sunt cel mai bun mod de a comite crime în masă.

Deputatul Liviu Codârlă, membru al Comisiei pentru Controlul Activităţii SRI, a declarat că, dacă se confirmă informaţiile publicate de SkyNews, vor interpela "la un moment dat" SRI şi vor primi un răspuns, afirmând că, periodic, Serviciul informează membrii comisiei "dacă sunt lucruri de informat".