Premierul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, la Palatul Victoria cu delegaţia comună în România a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene pentru o discuţie legată de stadiul realizării acordului cu FMI, scrie NewsIn.

Reprezentantul FMI, Jeffrey Franks s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele economiei româneşti. "Cu reformele împinse mai departe şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor comunitare, dacă veţi continua cu planuri solide de investiţii, credem că va exista o creştere economică pozitivă în 2012 şi chiar se va accelera (...) Dacă ne uităm la situaţia economiei româneşti acum, sunteţi într-o poziţie mult mai bună decât acum trei ani atât din punctul de vedere al creşterii economice, cât şi din cel al depăşirii unor viitoare dificultăţi care ar putea apărea. Nu numai că sunteţi într-o postură de creştere, puteţi avea creştere sustenabilă fără a dezechilibra economia", a spus Franks.

Din partea Băncii Mondiale, Istvan Szekely a atenţionat guvernul de la Bucureşti că România trebuie să fie credibilă pe pieţele financiare internaţionale, atâta vreme cât deficitul bugetar trebuie finanţat de pe aceste pieţe. "Va trebui să finanţaţi totul de pe piaţă, aşa că de acum trebuie să fiţi atrăgători pentru pieţe şi acest lucru este foarte important", a spus Szekely arătând că dobândirea credibilităţii pe pieţele financiare este un lucru dificil de menţinut în contextul economic internaţional.

Pe de altă parte, Szekely s-a declarat mulţumit de măsurile luate de România şi de efectele lor. "Dacă ne raportăm la alte ţări, dumneavoastră vă descurcaţi foarte bine, iar acesta este un semn clar că politicile au fost bune", a conchis Szekely.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti în perioada 20 iulie - 1 august pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an. În luna martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).