Consiliul Naţional al Partidului Democrat din Moldova a decis retragerea de la guvernare, iar sâmbătă noaptea preşedintele partidului, Vlad Plahotniuc, a părăsit ţara. La putere va rămâne Guvernul Maia Sandu.

Merită precizat că, sâmbătă, Curtea Constituţională din Moldova anulat hotărârile din perioada 7 - 9 iunie, acelea care făceau referire la dizolvarea Parlamentului şi la nerecunoaşterea Executivului Maia Sandu.

Anunţul privind retragerea PDM a fost dat după Consiliul Politic al formaţiunii de către vicepreşedintele Vladimir Cebotari. "Având în vedere lipsa deschiderii spre dialog şi pentru a debloca criza în care se află ţara, PDM a decis retragerea de la guvernare prin demisia Guvernului Filip. Sarcina preluării în legalitate a Guvernului rămâne a fi rezolvată de binomul PSRM şi ACUM, creat de Igor Dodon şi partidele pro-europene", a declarat vicepreşedintele, potrivit digi24.ro. 

Tot el a mai dat de înţeles că decizia guvernului nu va rezolva problema juridică, care ar fi putut fi soluţionată doar prin alegeri anticipate. 

După anunţ, preşedintele socialist al ţării, Igor Dodon, a declarat că guvernul a stat ilegal în funcţie. 

Sâmbătă noaptea, preşedintele PD Vlad Plahotniuc a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Un comunicat de presă al PD transmis sâmbătă la 1.30, preciza că acesta a mers să-şi vadă familia, care locuieşte în prezent în Elveţia. 

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) din Republica Moldova au anulat, sâmbătă, hotărârile din perioada 7 - 9 iunie 2019, adică acelea care făceau referire la dizolvarea Parlamentului şi la nerecunoaşterea Executivul Maia Sandu. Magistraţii s-au pronunţat la şedinţa de sâmbătă, în urma revizuirii actelor, transmite tv8.md.

"La baza anulării a stat situaţia de fapt din Republica Moldova, în special anunţul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu şi a coaliţiei formate în Parlamentul Republicii Moldova", se arată într-un comunicat al CC.

Dii24.ro scrie că, potrivit Curţii, prin anularea actelor din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi dobândeşte, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituţional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum şi actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu.

Anterior, Curtea Constituţională de la Chişinău a declarat neconstituţională alegerea conducerii Parlamentului Republicii Moldova şi votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul funcţiei de preşedinte, după ce, în prealabil, a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, aşa cum se menţiona anterior în spaţiul public.