Renumitul doctor orădean Gheorghe Bumbu oferă consultații urologice gratuite copiilor, vârstnicilor peste 70 de ani și persoanelor cu dizabilități și vulnerabile.
Persoanele interesate pot beneficia, în zilele de luni, miercuri și vineri, de aceste servicii de consultații, ce includ și ecografii, la Clinica Medicala Hipocrate, situată pe strada str. Aurel Lazăr nr. 5, din Oradea.
Este important de știut că accesul se face doar pe bază de programare la tel. 0259-415.763 și nu necesită alte documente sau trimiteri, după cum au precizat pentru BIHOREANUL reprezentanții clinicii.
Prof. dr. Gheorghe Bumbu a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, România, a obținut certificatul de medic specialist după însușirea profesiei, a metodelor de diagnostic și tratament în Urologie, la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București, a profesat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, iar acum lucrează în clinica proprie, Hypocrate, precum și la Spitalul Pelican.

Bumbu are o carieră profesională impresionantă în calitate de medic urolog, pionier în domeniile Uroginecologiei și Endourologiei.
A fost decan al Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, președinte al Societății de Uroginecologie, vicepreședinte al Asociației Române de Urologie, membru al Asociației Europene de Urologie, Asociației Internaționale de Urologie, Colegiului Medicilor din România etc.
De-a lungul timpului, prof. Bumbu a desfăşurat o vastă activitate didactică, ştiinţifică, managerială şi chirurgicală, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler și apreciat cu titlurile onorifice de membru de onoare al Asociației Europene Centrale în Urologie, „Profesor asociat” și Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" din Republica Moldova, „Profesor emerit” al Universității din Oradea ș.a.