După ce Compania de Apă Oradea a introdus un sistem de irigat în scuarul din sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Decebal cu străzile Primăriei şi Calea Aradului, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service a început amenajarea acestui spaţiu verde.

„Lucrările constă în curățarea și decaparea terenului, transportul de pământ vegetal, nivelarea terenului și semănarea gazonului, precum și plantarea unor arbuști de talie mică și plante perene”, se arată într-un comunicat al Primăriei, transmis miercuri.

Valoarea lucrărilor este de 30.000 de lei, bani plătiţi de RER Ecologic Service.

Până în această vară, scuarul cu pricina nu avea un sistem de irigaţie, aşa că iarba creştea neuniform, iar vara se usca. În plus, arbuştii netunşi de aici reduceau din vizibilitatea şoferilor şi a pietonilor care traversează intersecţia.

RER Ecologic Service va răspunde în continuare şi de întreţinerea acestui scuar.