România s-a angajat faţă de Uniunea Europeană că anual îşi va reduce cu 15% cantităţile de deşeuri depozitate la halde. Pentru ca acest obiectiv să fie atins, e necesar ca sistemul de colectare selectivă a deşeurilor să funcţioneze. Colectarea selectivă sau duală presupune ca orădenii să strângă separat deşeurile menajere de cele care pot fi reciclate (PET-uri, hârtii, cartoane, doze de aluminiu).

Operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, a împărţit orădenilor care locuiesc la case saci galbeni pentru a strânge reciclabilele, iar la blocuri a pus două tipuri de recipiente: cu capac negru pentru deşeuri menajere, respectiv cu capac galben pentru reciclabile.

Până acum, nu au primit recipiente cu capac galben cei care locuiesc la blocuri în care încă se foloseşte tubulatura verticală şi ghenele pentru colectarea deşeurilor. Pentru că în aceste imobile toate deşeurile se aruncă de-a valma, deşeurile reciclabile nu pot fi colectate. Acum, însă, RER Ecologic Service a început să împartă noi recipiente, atât cu capac galben, cât şi negru, la fiecare bloc care încă foloseşte ghenă din municipiu. Asta pentru că, începând din perioada următoare, muzncitorii RER nu vor mai intra în ghenele blocurilor.

Conform regulamentului de salubritate al municipiului, muncitorii trebuie să golească pubelele sau containerele aflate la limita proprietăţii. "Menţionăm că, după această etapă, care se va încheia până la sfârşitul anului, operatorul de salubritate RER Ecologic Service SA, nu va mai ridica deşeurile precolectate de asociaţii direct din ghena blocului", se arată într-un comunicat al Primăriei. Astfel, orădenii vor trebui fie să-şi scoată singuri pubelele afară, fie să le lase în faţa blocurilor.