Colectarea deșeurilor în Oradea și în Zona Metropolitană se va desfășura fără întreruperi luni, 1 Iunie 2026, chiar dacă este zi liberă legală, a anunțat operatorul de salubritate RER Vest.

Potrivit unui comunicat transmis de companie, echipajele care colectează deșeurile menajere vor fi în teren, conform programelor stabilite pentru fiecare fracție în parte.

„RER Vest informează clienţii din Oradea și din Zona Metropolitană că, luni, 1 Iunie 2026, colectarea deșeurilor se va realiza conform programului normal”, se arată în comunicat.

Reprezentanții operatorului îi roagă pe cetățeni să scoată cât mai devreme recipientele cu deșeurile colectate separat, potrivit contractului și calendarelor de colectare anunțate.

În schimb, centrele pentru aport voluntar de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, precum și cele din zona metropolitană, vor fi închise luni, 1 Iunie, urmând să revină la programul normal de marți, 2 iunie.

Tot luni vor fi închise și birourile de relații cu clienții și casieriile RER Vest, inclusiv biroul de pe strada Moliere nr. 21 și cel din incinta Sălii Ghișeelor din Primăria Oradea. Acestea își vor relua activitatea marți, 2 iunie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!