Mai multe restricții temporare de circulație vor fi instituite în Oradea, pentru desfășurarea Festivalului Copiilor și pentru lucrări la podurile feroviare de pe străzile Matei Corvin și Dragoș Vodă.
Măsurile au fost avizate marți, 26 mai, de Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, a transmis Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.
Potrivit municipalității, restricțiile sunt necesare „desfășurării unor evenimente sau a unor lucrări de infrastructură în municipiul Oradea”.
Restricții de Ziua Copilului
Pentru buna desfășurare a Festivalului Copiilor, vor fi aplicate restricții în perioada 31 mai - 1 iunie, între orele 10.00 și 22.00, în zonele Orășelul Copiilor, Cetatea Oradea și Parcul Barcăului.
În Parcul Barcăului, activitățile dedicate Zilei Copilului vor avea loc doar în 1 iunie, fiind estimată participarea a circa 2.000 de persoane.
Pentru siguranța participanților și amplasarea infrastructurii evenimentului, circulația pe strada Greierelui va fi închisă de vineri, 29 mai, ora 8.00, până marți, 2 iunie, ora 8.00. Restricția vizează tronsonul care traversează Parcul Barcăului, între intersecția cu strada Barcăului, pe partea nordică, și sensul giratoriu format de strada Barcăului, pe partea sudică, cu strada Zarandului.

Solicitantul restricțiilor este APTOR.
Lucrări la podurile feroviare
Restricții vor fi instituite și pe străzile Matei Corvin și Dragoș Vodă, pentru lucrări de vopsire a podurilor feroviare.

Pe strada Matei Corvin, DN19, restricțiile vor fi aplicate în perioada 4 - 13 iunie, iar pe strada Dragoș Vodă, DN1, în perioada 14 - 22 iunie.
Potrivit Primăriei, circulația va fi restricționată alternativ pe câte o bandă de mers, pentru executarea lucrărilor de vopsire a tablierului metalic.

Solicitantul este S.C. Webuild SPA, iar lucrările fac parte din proiectul de electrificare și reabilitare a liniei feroviare Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.