Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula marți, între orele 12 și 20, pe drumurile județene din Bihor. Restricția a fost impusă din cauza caniculei, temperaturile maxime prognozate în județ fiind cuprinse între 35 și 38 de grade Celsius.
Măsura temporară a fost anunțată luni de Consiliul Județean Bihor și vizează toate drumurile județene aflate în administrarea instituției. „În afara acestui interval orar, precum și pentru celelalte categorii de vehicule, circulația se desfășoară normal”, a transmis CJ Bihor.
Potrivit comunicatului, restricția este menită să protejeze infrastructura rutieră, care poate suferi deformări din cauza temperaturilor ridicate, precum și să sporească siguranța participanților la trafic.
Cine poate circula
De la restricție sunt exceptate transporturile de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală sau vegetală, precum și vehiculele care intervin în situații de forță majoră.
Vor putea circula, de asemenea, transporturile funerare și poștale, cele de echipamente de prim ajutor, carburanți, apă îmbuteliată și mărfuri care trebuie păstrate la temperatură controlată, dar și vehiculele folosite pentru tractarea celor avariate.
Printre excepții se mai numără transporturile de apă și hrană în zone calamitate, vehiculele specializate pentru salubrizare, transporturile de produse provenite din exploatări agricole și cele militare implicate în exerciții multinaționale.
Decizia a fost luată în urma avertizării de cod portocaliu emise luni de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă de marți, de la ora 10, până miercuri, la aceeași oră. Conform informării citate de CJ Bihor, „canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”.
Consiliul Județean le recomandă șoferilor să își planifice deplasările în funcție de restricțiile instituite, iar cetățenilor să evite drumurile în intervalul în care canicula atinge intensitatea maximă.