Podul Dacia este închis de vineri seară, deoarece în noaptea de vineri spre sâmbătă muncitorii au turnat betonul pentru susţinerea şinelor de tamvai. Iniţial, s-a decis ca traficul pe pod să fie limitat la 5 kilometri pe oră, însă pentru că Inspectoratul de Stat în Construcţii a avertizat că betonul trebuie să aibă timp cel puţin 48 de ore ca să se întărească, reprezentanţii municipalităţii şi ai Poliţiei Rutiere au hotărât ca podul să fie închis de tot circulaţiei autovehiculelor în weekend, pentru a evita vibraţiile de orice fel.

Decizia a creat, însă, haos în trafic, cu toate că un poliţist comunitar e în intersecţia Parcului Traian cu B-dul Magheru, iar în zonă au fost montate indicatoare cu rute ocolitoare. Mulţi şoferi au omis că nu au voie să o ia la dreapta ori înainte, ci doar să vireze spre stânga, şi fac cale întoarsă. Astfel, numărul maşinilor care vin din Parcul Traian pe traseul străzilor Andrei Şaguna, Libertăţii respectiv Iosif Vulcan s-a înmulţit considerabil în weekend.

Şi şoferii care vor să ajungă în centru dinspre Centrul Civic au restricţii. Ei nu pot să vireze la stânga prin sensul giratoriu ce se construieşte, însă pot ajunge în Piaţa Unirii luând-o pe Mareşal Averescu - făcând dreapta pe lângă clădirea Poliţiei Rutiere şi apoi prima la stânga -, revenind spre pod şi mergând înainte spre liceul Gojdu.

Poliţia Rutieră va permite accesul maşinilor pe podul Dacia începând cu luni dimineaţă, de la ora 6. Totuşi, încă 28 de zile acestea vor circula cu o restricţie de viteză de 5 kilometri pe oră, iar accesul vehiculelor grele în această perioadă este interzis. Şoferii în tranzit sunt sfătuiţi să circule pe şoseaua de Centură.

De precizat că datorită restricţiilor, autobuzele OTL circulă, tot până luni, la ora 6, după program special. Astfel, cele de pe linia 13 urmează traseul strada Gheorghe Doja - Spitalul Judeţean - Bdul Republicii - strada Muzeului - Parcul Petofi - Bdul Republicii - Magazinul Crişul - strada L. Pasteur - Spitalul Judeţean - strada Gheorghe Doja.

Autobuzele liniei 17 vor circula între staţia Simcor (Pod CFR Borşului) - Bdul Dacia - Parcul Petöfi - Magazinul Crişul - Republicii - Gara Centrală - Berzei - Şirul Canonicilor - Bdul Dacia - Simcor (Pod CFR), iar autobuzul TRV 3, care deserveşte pasagerii pe ruta tramvaielor, suspendată din cauza lucrărilor, rulează între fostul cimitir Olosig şi Gara Centrală.