Fie că se gândesc la avantajele asupra mediului înconjurător, fie la cele ale bugetului personal, bihorenii trebuie să acorde mai multă atenţie reducerii cantităţilor de deşeuri generate. Un element important este compostarea, adică tratarea adecvată a deşeurilor organice, astfel încât să se transforme în compost.

Compania de salubritate AVE Bihor, care colectează deşeurile de la 250.000 de bihoreni, îi ajută pe toţi să valorifice potenţialul resturilor alimentare şi vegetale, oferindu-le atât infrastructura, cât şi, mai important, sfaturi specializate.

Ce sunt biodeşeurile?

Deșeurile organice sau biodeşeurile sunt cojile de fructe şi legume, de ouă şi de pâine, oase, zaţul de cafea, frunzele plantelor, resturile alimentare, plicurile de ceai etc. Toate acestea reprezintă, în medie, o treime din deşeurile generate într-o gospodărie.

Colectate separat, în coşuri în care nu ajunge niciun alt tip de mizerii, biodeşeurile încep drumul spre compostare, adică transformarea în îngrăşământ organic pentru plante în ghiveci sau grădini. Bogat în nutrienţi, compostul ajută la o creştere viguroasă a plantelor prin îmbogăţirea solului cu carbon.

Operatorul de salubritate AVE Bihor a implementat colectarea separată a biodeşeurilor, aşa cum prevăd regulile judeţene. În mediul urban, toţi cetăţenii au primit o pubelă dotată cu un capac care se închide ermetic, pentru a preveni „evadarea” mirosurilor. De asemenea, capacul poate fi blocat, pentru a restricţiona eventualul acces al animalelor de companie la conţinutul pubelei. În bucătărie, cetăţeanul utilizează recipientul tip coş, mai mic (foto), cu pereţi decupaţi (aerat), ceea ce permite demararea procesului de descompunere aerobă a materiei organice.

La standarde europene

În aceste coşuri, cojile fructelor, legumelor şi alte deşeuri vegetale şi alimentare se aruncă de-a valma sau într-un sac de hârtie sau bioplastic, la rândul lui compostabil. Sub nicio formă gunoaiele nu trebuie aruncate în saci de plastic (LDPE): nimeni nu vrea să găsească resturi de plastic în îngrăşământul pentru flori! Când un asemenea coş se umple, sacul se așază în pubela mai mare, etanșă, pe care o goleşte operatorul AVE Bihor.

Deşeurile sunt transportate de utilajele de salubritate la cele două staţii de compostare din judeţ, amenajate la Oradea şi la Valea lui Mihai. Procesul tehnologic se compune din mai multe etape, unele mai simple (sortarea mecanică a deşeurilor, tocare, cernire) şi altele mai complexe (analize de laborator, calcule pentru determinarea aditivilor necesari), în urma cărora se obţin mai multe produse diferite: pământ de flori universal, compost pentru agricultura ecologică, material biofiltrant şi substrat intensiv pentru acoperiş verde.

Nu e deloc greu!

În mediul rural, se încurajează compostarea individuală, adică producerea în gospodărie a îngrăşământului necesar, fără niciun cost! AVE Bihor pune la dispoziţia clienţilor, gratuit, recipiente anume proiectate pentru transformarea cojilor în îngrăşământ, numite compostoare (foto). Acestea trebuie puse în curte, de preferinţă direct pe pământ, într-un loc umbrit, uşor accesibil şi cu un drenaj bun, astfel încât materialul din interior să rămână cald, umed şi oxigenat.

Resturile vegetale trebuie tocate cât mai bine cu putinţă, pentru a accelera procesul de compostare. De asemenea, este recomandată amestecarea lor cu crengi tocate, frunze uscate sau iarbă cosită. Pentru a favoriza procesul de fermentare, este indicată şi amestecarea compostului o dată sau de două ori pe săptămână şi adăugarea apei, atunci când este uscat. Compostul finit poate fi obținut după aproximativ 5 luni.

Compostarea individuală poate fi o soluţie şi pentru locatarii blocurilor, care pot să lucreze împreună la un proiect comunitar care le aduce doar beneficii: scapă de grija deşeurilor organice, dar şi de cea a fertilizării spaţiilor verzi din jurul imobilelor. Câştigă şi ei, câştigă şi natura...


ORAŞE ŞI COMUNE

Dacă locuieşti aici, AVE Bihor este operatorul tău!

În urma licitaţiilor organizate de autorităţile judeţene, compania de salubritate AVE Bihor colectează deşeurile în 62 de unităţi administrativ-teritoriale, din patru loturi. Acestea sunt:

Lotul 3: Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;

Lotul 4: Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;

Lotul 5: Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;

Lotul 6: Săcuieni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.