Opt comercianţi locali şi-au deschis în ultimul trimestru magazine în ERA Shopping Park. "În condiţiile înăspririi competiţiei şi presiunii exercitate de lanţurile internaţionale de retail asupra afacerilor locale, ERA Shopping Park protejează şi susţine economia autohtonă, oferind pachete eficiente pentru companiile locale", au anunţat, marţi, reprezentanţii centrului comercial.

Unul dintre magazinele recent inaugurate în ERA este Expo Fashion Bazaar, primul din Oradea creat după conceptul "bazar". Acesta comercializează haine, încălţăminte şi accesorii pentru copii şi adulţi, la preţuri de producător.

Reprezentanţii ERA au anunţat că îmbrăcăminte de la firme renumite precum Armani, Cavalli, Calvin Klein şi Tommy Hilfiger pot fi găsite, în schimb, la magazinul Chrome, deţinut de un antreprenor local.

Tot haine de firmă, însă, produse doar de branduri italiene cum ar fi Carlo Pignatelli, Tombolini, Marly's, Malibu sau Calvin Klein sunt comercializate la magazinul Rendez-Vous, aparţinând tot unui antreprenor local.

Un alt magazin de îmbrăcăminte deschis la ERA în ultimul trimestru este Euphoria Style deţinut de două familii orădene şi care vinde produse promovate de Adelina Pestriţu şi Bianca Drăguşanu.

În cadrul centrului comercial şi-au găsit locul producătorii de alimente tradiţionale locale, care îşi vând produsele în magazinele "Delicatese" by Florava, cu alimente 100% naturale, şi "Târgul ţăranului", care reuneşte zece producători locali, care-şi vând direct produsele.

Un alt magazin deschis în centrul comercial este "Celebration", care oferă decoraţiuni şi obiecte din India şi Marea Britanie, dar şi unele cu specific bihorean create chiar de proprietară. Totodată, ERA găzduieşte şi o cafenea cu specific ţigănesc, "Madam Pondarosa", fiind singura de acest fel din oraş.

Potrivit comunicatului trimis de centrul comercial, ERA Shopping Park atinge în prezent un grad de ocupare de 95%, urmând ca în toamnă să fie deschis şi un mall.

Angela Bondar