30 de persoane au fost ridicate, în această dimineaţă, de autorităţi, în urma unui val de descinderi în vămile din vestul ţării. Peste 1.000 de jandarmi, poliţişti şi ofiţeri DGA controlează punctele de trecere a frontierei de la Oraviţa, Stamora Moraviţa şi Naidăş. În paralel, au loc percheziţii şi la domiciliul acestora.

La descinderi participă jandarmi, poliţişti, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, persoanele vizate în ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmând a fi aduse la Bucureşti pentru audieri.

În acest caz, poliţiştii şi vameşii vizaţi au fost monitorizaţi mai multe luni, procurorii având indicii şi probe privind fapte de corupţie la punctele de trecere a frontierei.

Zeci de poliţişti şi mascaţi, coordonaţi de ofiţeri ai DGA şi de procurori ai DNA, au descins, marţi dimineaţă, în vămile Stamora Moraviţa, judeţul Timiş, şi Naidăş, judeţul Caraş - Severin, mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră fiind suspectaţi de luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia.

Vama Stamora Moraviţa, aflată la graniţa cu Serbia, a fost blocată, marţi dimineaţă, după ce două autocare pline cu poliţişti şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), coordonaţi de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au ajuns la punctul de trecere a frontierei.

Potrivit anchetatorilor, sunt vizaţi vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia.

Mai multe filtre au fost organizate de poliţişti şi jandarmi pe drumul dintre Timişoara şi Vama Stamora Moraviţa, iar descinderi au loc, la ora transmiterii acestei ştiri, şi la locuinţele vameşilor şi ale poliţiştilor din municipiu.

În judeţul Caraş-Severin, zeci de mascaţi au descins la vama Naidăş, a cărei activitate a fost blocată, în timp ce pe drumurile din judeţ au fost organizate mai multe filtre.

Potrivit anchetatorilor, descinderi au loc şi în Reşiţa, la locuinţele vameşilor şi ale poliţiştilor de frontieră vizaţi de anchetatori. Sunt vizaţi de anchetă peste o sută de poliţişti şi vameşi, în paralel având loc descinderi la locuinţe ale acestora din mai multe judeţe.

Întreaga acţiune este coordonată de la Bucureşti, fiind similară celei de săptămâna trecută, de la Vama Siret, din judeţul Suceava, în urma căreia sunt cercetate penal 59 de persoane, între care un comisar de poliţie de frontieră, lucrători de poliţie la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Siret-Suceava şi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret. Cele 59 de persoane au fost arestate, la cererea anchetatorilor, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, avocaţii inculpaţilor au declarat recurs la deciziile de arestare preventivă, ce urmează să fie judecat la instanţa supremă.