Îndepărtat de la conducerea Episcopiei Ortodoxe a Sălajului la începutul lunii februarie prin decizia unanimă a Sfântului Sinod, Petroniu Florea Sălăjanul, fost conducător al Eparhiei de Oradea, urmează să se retragă la o mănăstire pentru a face penitenţă.
Petroniu e cercetat de procurori într-un dosar de corupţie cu un prejudiciu de circa 3 milioane lei produs Episcopiei Sălajului în anii 2020 – 2024, şi e acuzat că deţine o avere colosală care cuprinde de la firmă de vânzări de maşini până la zeci de imobile, că şi-a făcut vacanţele în destinaţii exotice de la Bahamas şi Aruba la Seychelles şi Dubai, unde a călătorit cu elicopterul, şi s-a dedulcit la mâncăruri alese şi băuturi scumpe pe banii enoriaşilor.
Petroniu n-a renunţat la obiceiurile sale de lux nici măcar după ce a fost pedepsit de Sfântul Sinod şi riscă să facă închisoare pentru delapidare.
Potrivit jurnaliştilor sălăjeni, fostul episcop a cerut Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului ca, la plecarea din funcţie, să îi fie atribuită vila din Zalău care i-a servit drept casă episcopală, autoturismul Audi Q7 de care se folosea, cu tot cu şofer, şi o măicuţă care să se ocupe de treburile gospodăreşti.
Că doar n-o trăi ca un călugăr de rând...