La sfârşitul unui an ca 2011 trebuie să vedem care au fost cele mai importante evenimente juridice cu impact în viaţa cetăţeanului. Astfel, dacă la începutul anului am arătat că 2010 a fost anul în care au fost publicate în Monitorul Oficial noile coduri de procedură, respectiv Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală (care însă nu au intrat în vigoare), anul 2011 a fost marcat de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.

Practic, după 147 de ani de aplicare, vechiul Cod Civil adoptat în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi-a încetat aplicarea (totuşi, aşa cum vom vedea săptămâna viitoare, o parte din dispoziţiile vechiului cod vor continua să se aplice până la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă). Este interesant faptul că, deşi se preconiza intrarea simultană în vigoare a Codului Civil şi a celui de procedură civilă care au fost redactate într-o strânsă legătură, probabil din considerente economice (intrarea în vigoare a procedurii presupune costuri însemnate şi o infrastructură adecvată care nu există astăzi), la 1 octombrie a intrat în vigoare doar Codul Civil.

Soluţia prezintă doar avantaje economice imediate deoarece, deşi Codul Civil influenţează cel mai mult viaţa cetăţenilor, acesta necesită cele mai mici costuri pentru punerea în aplicare iar efectele se vor vedea doar peste câţiva ani. Nu voi insista aici asupra prevederilor conţinute de noul cod pentru simplul motiv că am încercat pe parcursul anului 2011 şi voi continua în 2012 să prezint cele mai importante aspecte de noutate ale acestuia. În final, este de menţionat că intrarea în vigoare a codului a presupus şi modificarea a numeroase legi pentru a le compatibiliza cu prevederile noului cod.

Tot în cursul anului 2011 ar fi de remarcat mai multe decizii importante de interpretare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - astfel, spre exemplu, prin Decizia 24/2011, ICCJ a stabilit că taxele de poluare trebuie restituite cetăţenilor în conformitate cu decizia Curţii Europene de Justiţie de la începutul anului. Din păcate însă, în alte decizii, contrar prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte a restrâns accesul la justiţie al proprietarior nedespăgubiţi pentru preluarea bunurilor de către regimul comunist. Până la anul, când vom vedea ce perspective juridice ne aşteaptă în 2012, vă doresc "An nou Fericit" şi "La mulţi ani".