Anul 2015 nu a adus schimbări legislative majore, dar a fost marcat de numeroase decizii importante ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cele mai multe decizii de neconstituţionalitate au vizat prevederi ale codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Au fost declarate neconstituţionale cu precădere prevederi care permiteau ca anumite proceduri speciale să se desfăşoare fără citarea părţilor. De asemenea, atât în materie penală, cât şi în materie civilă au fost declarate neconstituţionale textele legale care permiteau analiza pe fond a recursului fără citarea părţilor. Cu toate acestea, anul 2015 nu a adus atât de aşteptata modificare a Codului de procedură penală.

În materie civilă, deciziile de neconstituţionalitate au fost puţine, cea mai importantă fiind cea din luna decembrie care va impune reluarea încuviinţării executării silite de către instanţa de judecată. De asemenea, anul 2015 a adus şi primele decizii pronunţate în recurs în interesul legii cu privire la aplicarea noilor coduri, dar şi noi decizii pronunţate în hotărâri preliminare ale Instanţei Supreme cu privire la problemele dificile de aplicare a codurilor sesizate de instanţele ce judecată, în concret diverse litigii.

Pe de altă parte au existat şi decizii importante care nu au vizat direct aplicarea noilor coduri, cum ar fi, spre exemplu, cea prin care s-a stabilit că autorităţile locale nu pot reglementa proceduri de ridicare a autoturismelor staţionate neregulamentar. Anul 2015 a adus şi republicarea Noului cod de procedură civilă cu o nouă numerotare a articolelor. Modificările care trebuiau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, care vizau în principal judecarea proceselor în camera de consiliu şi pregătirea dosarului pentru calea de atac de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, au fost amânate printr-o ordonanţă de urgenţă pentru 1 ianuarie 2017.

Tot în decembrie şi tot prin ordonanţa de urgenţă, Guvernul a decis să amâne cu un an şi intrarea în vigoare a legii privind insolvenţa persoanelor fizice, care trebuia să intre în vigoare în prima zi a anului 2016.