Anul care se apropie de final a fost plin de evenimente juridice, motiv pentru care cred că este momentul potrivit să facem o scurtă retrospectivă.
2025 a debutat cu rămânerea în funcție a unui președinte al României căruia îi expirase mandatul la finalul anului 2024. În ciuda textelor constituționale clare, individul uzurpator a continuat să ocupe funcția până la demisia la care societatea încetase să mai spere în acel moment.
În luna februarie, Înalta Curte stabilea, printr-o decizie obligatorie, faptul că prescripția penală poate fi invocată de către inculpat și în recursul în casație, iar în luna martie constatam faptul că sistemul E-sigur, aplicabil din ianuarie 2025 în țara noastră, era cu totul altceva față de ceea ce se comunica oficial: în concret, de atunci și până acum, sistemul E-Sigur presupune tot un radar mobil amplasat pe marginea drumului, doi polițiști care îl păzesc (la propriu) și un întreg departament la București care nu prea poate aplica sancțiuni contravenționale din impedimente practice care nu au fost rezolvate de noul sistem „modern”.
În luna mai, legislația rutieră a fost modificată, în sensul în care nu se va mai putea obține reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce dacă persoana respectivă nu a achitat amenda până la data formulării cererii de reducere a suspendării.
Tot în luna mai, Curtea Constituțională pronunța o decizie prin care stabilea că funcționarii publici, cu anumite excepții, nu vor mai fi obligați să depună declarațiile de avere, o prevedere viu disputată în societate.
În luna iulie, Guvernul României, în premieră și neconstituțional, după părerea mea, își asuma răspunderea - în aceeași zi - pe cinci legi, dintre care, între timp, patru au intrat în vigoare, iar a cincea, cea cu pensiile magistraților, se află pe rolul Curții Constituționale, având termen de pronunțare duminică, 28 decembrie.
Toată toamna a fost acaparată, de altfel, de discuția cu privire la pensiile magistraților și de un protest al acestora derulat în lunile august-noiembrie, ambele finalizate printr-o decizie a CCR luată cu cinci voturi la patru, decizie prin care legea era retrimisă în Parlament.
În noiembrie, Curtea Constituțională declara neconstituțională o lege cu privire la Pilonul 2 de pensii pentru un motiv penibil (anume că exceptarea bolnavilor de cancer, care puteau solicita întreaga sumă la momentul pensionării, reprezintă o discriminare bazată pe criteriul subiectiv al afecțiunii), iar în 10 decembrie aceeași Curte dădea „verde” unei legi care majorează substanțial impozitele locale pe construcții, terenuri și autovehicule.
Anul se încheie cu un scandal în justiție, despre care vom afla mai devreme sau mai târziu dacă este unul real sau dacă nu cumva reprezintă doar lupta pentru putere a două „găști”, între care se află majoritatea magistraților adevărați și onești.
Până atunci, însă, vă doresc să aveți Sărbători liniștite!