Evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel:

Luni

Vio către Ghiusi: „Se vede că sunteți deja cu mult mai puțini decât noi, după câte petarde pocnesc la miezul nopții. La ora 12 a bubuit întreg orașul, la ora 1 de-abia s-au văzut câteva artificii”. „Nu suntem mai puțini, ci mai chibzuiți. Ne-a zis șeful de la Budapesta să economisim muniția pentru alte evenimente”.

Marți

Birtașul a inaugurat pasajul după metoda Bolovanului, fără panglici. „Adevărul este că, la câte lucrări aveam de inaugurat, trebuia să iau cursuri de mânuit foarfeca”. „Aveți totuși vreun regret cu privire la cele șase pasaje?”. „Regret că nu-i aici Victoraș, să le inaugureze el, cum a făcut cu Podul Centenarului”.

Miercuri

Șeful SMURD, epuizat după niște sărbători criminale: „A fost cel mai complicat Revelion din câte am prins”. „Au venit oameni mutilați de petarde?”. „Din fericire nu, dar am avut o adevărată epidemie de viroze, sarmale și pălincă”.

Joi

Sorbonica își reactualizează Carta. „Ce-i aia Cartă, domnu' Rector?”. „Cred că e o hartă în formă de carte... Glumeam. A venit momentul să ne adaptăm noilor provocări prin care trece întreg mediul universitar mondial. Sperăm că noua cartă va indexa și vechile tarife pentru trecerea examenelor”.

Vineri

Tanti Zoe, plină de milă față de bugetari: „E catastrofă, maică. Boboteaza și Sfântul Ioan erau zile libere, dar au picat sâmbătă și duminică”. „Și ce propuneți?”. „Să se dea luni și marți liber, iar miercuri, joi și vineri Guvernul să facă punte cu weekendul următor. Oricum nimeni nu are chef de lucru”.

Sâmbătă

Niște părinți au fost sancționați pentru că nu-și lasă copiii la școală. „Decât să le umple dascălii capul cu prostii, mai bine stau acasă și învață de la noi. Fără tablete, fără telefoane, fără internet”. „Dar voi ce pregătire aveți?”. „Noi suntem pregătiți pentru orice, chiar și pentru sfârșitul lumii”.

Duminică

O concetățeană și-a făcut operații estetice în Turcia și s-a trezit desfigurată. Păi, la turci nu contează cum arată femeile, că multe umblă cu fața acoperită.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!