În bine-cunoscutu-i stil, Bihorel comentează cu umor evenimentele săptămânii trecute:

Luni

Vio către Ghiusi: "Nu-mi vine să cred, s-au strâns 200.000 de oameni la marşul Pride în Budapesta. Chiar aşa de mulţi oameni mândri şi veseli aveţi?". "Să ştii că aparenţele sunt ca femeile: te înşală. De fapt, au ieşit în stradă să i-o tragă lui Viktor, dar mai mult la figurat decât la propriu".

Marţi 

Cancelarul Guvernului, despre acuzaţiile că vrea să-i dea afară pe cei care au protestat în curtea instituţiei. "Adevărul este că, în perioada în care erau ieşiţi din birouri, treaba a mers mult mai bine. Dar nu stă în puterea mea să elimin burtăverzimea, ci în a lui Bolovan. Doar că ei n-au curaj să se lege de el, că le aruncă o privire printre sprâncene, de le îngheaţă sângele în vene".

Miercuri

Puradel, revoltat: "Auzi, mă, ce tupeu pe cei care găzduiesc jumătate din neamul meu. Cică la puşcăria din oraş, prin munca prestată, deţinuţii au adus instituţiei 3 milioane de lei anul trecut". "Şi ce-i rău în asta?". "Păi, dacă-i lăsau să fure, nu să lâncezească prin celule, aduceau beneficii nu de 3 milioane de lei, ci de 3 milioane de euro".

Joi

Şeful de la Aquapark, cu veşti bune: "Am inaugurat un nou bazin de înot, pentru că cel vechi l-a luat primăria acum 3 ani şi anul ăsta a şi băgat apă în el". "Deci vor avea clienţii unde să înoate". "Asta-i nimic. Dacă tot s-au plâns unii că Aquaparkul nostru e un tun, din cauza preţurilor uriaşe practicate, le dăm noi tunuri câte vor. Mai exact un tun cu spumă, pentru cei care nu o pot face la gură".

Vineri

Nae poliţistul, despre acţiunile concertate împotriva agriculturii judeţene: "Eu sunt om al legii, dar nu pot să nu constat că ne batem joc de ţărani". "De ce?". "Numai în ultima săptămână au confiscat tractoare dispărute din Occident şi au destructurat o bandă care fura pesticide din Franţa. Păi, cum să devenim rentabili dacă nu ne mecanizăm şi chimizăm?".

Sâmbătă

Mălăjan, despre inaugurarea inelului metropolitan. "Am reuşit să dăm drumul la circulaţie pe a doua centură a municipiului". "Se va circula mai bine?". "Eu zic că da, am făcut inelul ca să degrevăm centura, iar centura ca să se poată circula mai lejer prin oraş". "Dar în alte oraşe nu există nici măcar centură". "N-au decât să vină să se dea cu maşina la noi".

Duminică

Au început înscrierile la Sorbonica. Măcar aşa vor vedea dascălii, din start, care dintre candidaţi ştiu să scrie, pentru că vor fi nevoiţi să semneze când primesc bursele de merit.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!