Ca de obicei, Bihorel comentează în stilul propriu evenimentele săptămânii trecute:

Luni

Vio către Ghiusi: "Văd că sunteţi în stare să sabotaţi proiectul cu învăţământul dual numai pentru că n-au fost cuprinse şi nişte licee din zona voastră folclorică". "Păi, noi eram cei mai îndreptăţiţi să trimitem elevi la şcoala de meserii. N-ai văzut că niciunul n-a luat bacalaureatul? Aşa că sunt numai buni pentru munca fizică".

Marţi

Ianoş, trist: "A venit un actor american să joace în filmul la care e regizor un popă. Am auzit că aveau nevoie de figuranţi, dar nimeni nu m-a chemat şi pe mine". "De ce tocmai pe tine?". "Păi, la ce figuraţie am făcut eu 7 ani la Consiliul Judeţean, eram cel mai calificat dintre toţi".

Miercuri

Nae poliţistul, despre sediile lor de la ţară: "Am cerut ministrului să purtăm căşti de război, nu caschete". "Vă apără de gloanţe?". "Nu, dar e mai sigur aşa dacă ne cade tavanul în cap". "Poate că n-are Ministerul bani de renovare". "Dacă sediile erau ale prietenului preşedintelui ţării, se găseau bani şi pentru astea, ca pentru BMW-uri".

Joi

Cel mai suspendat judecător din Balcani a mai scăpat de un proces. "Din trei procese, am mai rămas cu unul singur, spre disperarea dinozaurilor din justiţie, care conduc sistemul încă din Jurassic". "Şi după ce se termină şi ultimul o să-ţi dea toate salariile din urmă?". "Normal, că doar nu dau de la ei".

Vineri

Păsztorul, nervos că microbuzul achiziţionat de el ca să meargă la pescuit şi scufundări a fost scos la licitaţie. "Aşa se pierde memoria instituţiei. Microbuzul se vinde, maşinile de serviciu au fost înjumătăţite, iar pe paraziţii de pe la Ecoland a trebuit să-i relocăm pe la primăriile noastre. Ăsta-i adevărat cancer culture!".

Sâmbătă

Cu nea Clorofilă despre ideea ca arborii care prezintă pericol de prăbuşire să fie marcaţi: "Dacă la clădiri punem "Atenţie, cade tencuiala!", de ce să nu punem şi la copaci "Atenţie, îţi pică crengile-n cap!"? "Şi cu ce sunt mai câştigaţi ghinioniştii care vor fi striviţi?". "Măcar să ştie de la ce li se trage: de la un loc cu verdeaţă".

Duminică

Rata şomajului a scăzut cu jumătate. La ce ajutoare se dau, mor şomerii de foame.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!