Cum arată evenimentele săptămânii trecute, văzute prin ochii lui Bihorel: 

Luni

Vio către Ghiusi: „E păcat că măcar odată pe an, de Ziua Națională, nu putem scoate tehnica de luptă, să arătăm tuturor de ce suntem în stare”. „Dar efortul principal al militarilor a fost în domeniul pensiilor, nu al dotării cu armament. Iar de ce sunt în stare se vede în cazul dronelor rusești, care se plimbă nestingherite”.

Marți

Ministrul Educației, în vizită pe la noi, taman când a ieșit la iveală un comunicat al instituției cu trei greșeli în două rânduri. „Cum e posibil ca oamenii din subordinea dumneavoastră să aibă așa lacune la gramatică?”. „Acuma vă dați seama cu cine trebuie să lucrăm? Sistemul e atât de deprofesionalizat încât am de gând să declanșez la nivel național o campanie de alfabetizare. Inclusiv a unei mari părți a cadrelor didactice”.

Miercuri

Regele gunoaielor din Maramureș, disperat că nu poate țepui o firmă de la noi. „Nu se mai poate! Sunt o victimă a Bolovanului, care a pus Parchetul pe mine”. „Dar nu trebuia să plătești firmei unde ai depozitat gunoaiele?”. „Principiul meu este ca datoriile noi să le las să se învechească și pe cele vechi să nu le plătesc deloc”.

Joi

Nae Polițistul, despre șoferii beți: „Acuma toți șoferii cu alcoolemie mare surprinși în trafic sunt băgați 24 de ore la bulău”. „Și dă rezultate măsura?”. „Nu prea. Continuă să urce mangă la volan. Cred că degeaba îi băgăm la arest, mai degrabă ar trebui să-i internăm la nebuni”.

Vineri

Cu un șofer de la Bolt care făcea grevă: „Nu mai putem lucra așa. Vrem să mărim tarifele, ca să ni se merite”. „Nu mai bine faceți grevă pentru ca aplicația să vă dea mai mulți bani?”. „Ăștia sunt ca Facebook: ei iau grosul banilor, noi ne rupem spatele”.

Sâmbătă

Puradel, decis să meargă la CEDO: „E inadmisibil ca un om de probitatea lu' Prințu' de Velența să zacă la pușcărie în Arad pentru că a spart decât niște parbrize”. „După tine, omul ar trebui premiat?”. „Nu neapărat. Dar ție când ți se sparge parbrizul ce se întâmplă? Bagă Poliția la pușcărie criblura de pe drum?”.

Duminică

De când au fost reținuți niște pădurari, furtul de lemne s-a diminuat. Nu fiindcă s-au speriat hoții, ci ceilalți pădurari.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!