Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că bieții ardeleni care au luat și cetățenia ungară, mai ales pentru vizele de SUA, au primit o lovitură de la americani. Păi, la ce bun atunci pașaportul unguresc?”. „E bun, că, la câte porcării fac conaționalii noștri, ne mai legitimăm și cu ăla, să nu râdă lumea numai de români”.

Marți

Birtașul explică de ce e nevoie de pasajul subteran de la gară: „Am decis să trecem traficul din zona Gării în subteran”. „Prin asta se va fluidiza circulația?”. „Asta e una. Apoi, numai așa îi vom putea ascunde de ochii lumii pe cetățenii care populează spațiile verzi. Și pe care nu i-am putut împrăștia nici cu Poliția locală și n-am putea nici cu trupele NATO”.

Miercuri

Nae polițistul mi-a explicat de ce lupta dintre șefii și subalternii din Miliție nu e de interes public: „Degeaba cere presa detalii despre afacerea asta. Noi, cu de la sine putere, am decis că nu e de interes public, pentru că noi nu dăm un scuipat pe opinia publică. Deși, dacă ne enervăm, să știți că o și putem scuipa”.

Joi

Excelentă inițiativa de a prezenta niște statui vivante la Casa Darvas la Roche. Am întrebat-o pe șefa proiectului cât le-a dat artiștilor care s-au transformat în statui. „Cred că nu mai mult de 500 de lei”. „Puteați face economii dacă în locul lor îi aduceați pe parlamentarii noștri. Că ei tot figurație fac...”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, toată un zâmbet: „Mulțumim din inimă partidului! Au redus prețul la alimente”. „Și cum simțiți asta în bugetul personal?”. „Semnificativ. Dacă până acum bugetul lunar pentru alimente era de 2.222 de lei, acum s-a redus drastic, cu 50 de bani”.

Sâmbătă

Puradel, bucuros că în Piața Teatrului se aduce nisip pentru concursul de beach volley. „La ce săracă e comunitatea noastră, măcar așa o să aibă și copiii noștri unde se juca, iar băieții și cu ce”.

Duminică

Scandalos, în loc să se facă blocuri ANL în sate pe cale de dispariție, acum se fac în reședința de județ. Risipă de resurse!

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!