Cum arată evenimentele săptămânii prin ochii lui Bihorel:

Luni

Vio către Ghiusi: „Nici nu știi cât de mult mă bucur că din turnul Primăriei se aude din nou Marșul lui Iancu”. „Dacă era după mine, puneam alt cântec frumos: Treceți batalioane române Carpații”. „Nu pot să cred!”.  „Să treacă de la noi spre București”.

Marți

Legumicultorii au protestat, pe bună dreptate, că peste terenurile lor trece noua șosea de centură a Binșului. Odeon a explicat: „Iar am ocazia să arăt că Bolovan e mâncător de unguri. Acum distruge solariile oamenilor care, spre norocul meu, sunt unguri”. „Care-i următoarea mișcare?”. „Îl bag la Consiliul de Combatere a Discriminării pe motiv că, de când e șef la județ, greierii fac doar gri-gri, nu și szürke-szürke”.

Miercuri

Nae polițistul, devastat: „Acum câteva nopți, un polițist de-al nostru, rupt de beat, în vârstă de 24 de ani, l-a bătut pe un prieten de-al său de l-a lăsat lat”. „De asta ești supărat?”. „Păi, bietul de el, riscă să fie dat afară tocmai acum, când mai are 2-3 ani până la pensie”.

Citeşte continuarea, pe Blogul lui Bihorel!

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare